Pr. Vasile Beni: Mulți și binecuvântați ani tuturor! Cu ajutorul Bunului Dumnezeu deschidem paginile unui an
Dragii noștri credincioși!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu închidem şi deschidem paginile unui an, iar gândul mă poartă în aceste momente la marele judecător Samuel din Israel, care, după renumita bătălie de la Mițpa a făcut un lucru de apreciat sau de toată lauda. Marele conducător și-a adus aminte de toate binefacerile primite de la Dumnezeu făcute față de neamul său: „Cum Dumnezeu l-a scos pe poporul lui Israel din robia egipteană, cum i-a ajutat de au trecut prin Marea Roșie ca pe uscat, cum a fost ajutat să nu moară de foame și sete în pustie, apoi cum a fost ajutat să înfrângă pe toți vrăjmașii săi. Iar la sfârșit, dorind să consfințească peste veacuri amintirea acestor binefaceri a ridicat un pios monument pe frontispiciul căruia scria: „Până aici ne-a ajutat Dumnezeu” (1 regi 7,12).
Și noi, în calitate de creștini, suntem datori să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Şi sunt multe motivele pentru care ar trebui să-i mulţumim Bunului Dumnezeu. În primul rând, pentru că ne-a dat viață, suntem sănătoși, pentru că ne-a mai dăruit încă o zi, pentru că avem un serviciu, un acoperiș deasupra capului și copii sănătoși şi exemplele pot continua. Cine sunt părinţii mei, cine este soţia mea, cine este soţul meu, cine sunt copii mei, cine sunt prietenii mei? Darul lui Dumnezeu
Să nu uităm că cea mai importantă zi din viață e ziua de azi. Dacă ar trebui să facem o ierarhizare a zilelor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit în această viață pământească, răspunsurile ar fi diverse.
Cred că unii dintre noi am spune de ziua de naștere, ziua în care am văzut lumina zilei și am ajuns în această lume, așteptați fiind de mama și de tata.
Alții am putea spune că ziua în care am fost botezați și am intrat în marea armată a ostașilor lui Hristos.
Frumoasă și plină de semnificații este ziua cununiei, când harul și binecuvântarea bunului Dumnezeu se revarsă asupra tinerei familii.
Ne-am putea opri și la ziua plecării din viața pământească, atunci când ne îndreptăm spre viața cea veșnică.
Pline de har și binecuvântare sunt și zilele de sărbătoare de pe parcursul unui an: Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Paștile și exemplele pot continua.
Dar pe lângă toate cele amintite, cred că cea mai importantă zi din viața noastră este ziua de azi, așa cum poetul spune: ,,Cu mâine zilele-ți adaugi,/ Cu ieri viața ta o scazi,/ Să ai cu toate acestea-n față,/ De-a pururi ziua cea de azi”(Mihai Eminescu).
Clipe de reflecţie şi de bilanţ la ce am făcut bine sau mai puţin bine.
„Când te duci seara la culcare
Să-ţi pui o mână sub obraz,
Să te întrebi cu-ngrijorare:
„Ce am făcut eu oare, azi?"(Îndemn - Demostene Botez)
Iar acest lucru ar fi bine să-l facem în fiecare zi, la ceas de seară şi de lumină lină. Cum m-am comportat eu azi, sau anul acesta, faţă de bunul Dumnezeu. I-am mulţumit pentru toate binecuvântările pe care le-a revărsat asupra mea sau a familiei? Prin cuvintele pe care le-am rostit sau scris am mângâiat sau rănit un suflet?
Câte din faptele pe care le-am făcut mi-au adus linişte şi câte mi-au adus nelinişte? Pentru faptele pe care le-am făcut, de câte sunt mulţumit şi de câte îmi este ruşine?
Cum m-am comportat eu faţă de părinţii mei, faţă de soţie sau de copii. Cum m-am comportat la serviciu sau în societate? Şi văzând unde am greşit pentru ziua care vine putem să ne îndreptăm sau să ne corectăm şi să facem binele.
În ziua de 1 ianuarie, biserica îl pomenește pe Sfântul Vasile cel Mare, care ne este model sau pildă de a face fapte bune, pentru că a întemeiat Vasiliadele (Primul spital din lume), dar și cel care a scris Cartea regulilor monahale, a celor care intră în mănăstire.
Îmi plac foarte mult și sfaturile lui Vasile întâi Macedoneanul pe care le-a dat fiului său Leon cel Înțelept, de care ar fi bine să ne aducem mereu, mereu, aminte: „Să știi fiule că în viață nimic nu e statornic, nimic neschimbător și purtate de o roată cele de sus ajung jos iar cele de jos ajung sus. Dar să nu te lași amăgit de izbânzi, nici doborât de greutăți, ci să fii statornic și hotărât, iar pe toate celelalte lasă-le în seama lui Dumnezeu”.
De Anul Nou, oamenii își doresc și își urează: „Un An Nou fericit! sau: La mulți ani cu sănătate și fericire!” Este o urare frumoasă să îi dorești celui drag și nu numai ,,ani mulți și buni”, cu sănătate și fericire, dar potrivit ar fi să ne întrebăm cine ne oferă acest „Dar” sau acest cadou. Iar omul credincios are un singur răspuns: „Dumnezeu”- pentru că de la El asupra fiecăruia dintre noi se revarsă toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit, așa cum se spune la rugăciunea de la sfârșitul Sfintei Liturghii.
De aceea ar fi bine să nu uităm de Dumnezeu și să-i mulțumim pentru că cea mai importantă zi din viață e ziua de azi!
Pe uşa unei biserici sunt scrise următoarele cuvinte: „Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân și binecuvântare celor ce pleacă!” Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască pace, bucurie şi binecuvântare, în suflet, în casă şi în societatea în care trăim.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Mulți și binecuvântați ani tuturor cu sănătate!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Mulţi şi binecuvântaţi ani! Fiecare zi din viaţa noastră este un dar pe care îl primim de la Bunul Dumnezeu
- Pr. Vasile Beni: Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am pășit într-un nou an. Mulți și binecuvântați ani tuturor!
- Pr. Vasile Beni: Clipe de reflecție și de bilanț la sfârşit de an
- Pr Vasile Beni: De ce suntem datori să-i mulțumim lui Dumnezeu? Clipe de reflecție și de bilanț
- Pr. Vasile Beni: Privesc spre Dumnezeu şi-I mulţumesc!
Adaugă comentariu nou