Pr. Vasile Beni: „Mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii”

         Dragii noștri credincioși!

          În fiecare an, pe data de  15 august sărbătorim ,,Adormirea Maicii Domnului”. Ştim prea puţine lucruri despre locul şi timpul când Născătoarea de Dumnezeu s-a mutat la cele veşnice. Biserica nu se concentrează asupra contextului istoric, nici asupra datei şi locului în care a adormit Maica Domnului. Pe toate acestea, inclusiv importanţa doctrinară a mutării ei, le exprimă foarte bine troparul şi icoana praznicului. Troparul, de o frumuseţe poetică aparte, spune: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”. 

            Dacă, în general, moartea creează angoase şi frică, însoţite de jalea despărţirii, a coborârii în singurătatea mormântului întunecat, moartea Maicii Domnului este plină de linişte şi iubire, de tindere spre Viaţa cea veşnică şi de mişcarea înspre lumina cea neînserată.

         Moartea Maicii Domnului devine adormire, mutare la Viaţă, devine un răsărit luminos al zilei celei de taină şi nesfârşite. Aşa se face că sărbătoarea nu este nicidecum tristă şi funebră, ci plină de lumină şi bucurie. Destinul ei poate fi şi destinul nostru. Şi noi, prin moarte, ne putem muta la Viaţă. Nu în zadar într-una dintre cele mai cunoscute pricesne în cinstea Maicii Domnului o rugăm pe aceasta: „Să ne duci cu ţine/ Unde calea-ţi duce,/ Să ne duci în Ceruri,/ La Fiul tău dulce.”

        ,,Adormirea” este termenul pe care Biserica îl foloseşte atunci când vorbeşte de sfârşitul vieţii pământeşti al unei persoane. Maica Domnului este singura persoană dintre sfinţii Bisericii Ortodoxe care are o rânduială liturgică a punerii în mormânt, asemănătoare cu cea a Mântuitorului.

           În această zi, creştinii sărbătoresc atât moartea şi îngroparea, cât şi învierea şi înălţarea la cer a Maicii Domnului. În icoana Adormirii Maicii Domnului, Fecioara Maria este reprezentată stând întinsă pe pat, în mijlocul Apostolilor, în vreme ce Hristos primeşte în braţe sufletul Maicii Sale, simbolizat printr-o figură mică de copil îmbrăcat în alb

Scena cu Antonie, evreul care s-a apropiat de patul funerar al Maicii Domnului, cu gândul de a-l răsturna, apare în majoritatea icoanelor Adormirii. Potrivit Tradiţiei, când acesta a pus mâna pe pat, un înger i-a tăiat amândouă mâinile :,,fără de veste odată cu orbirea i s-au tăiat şi mâinile ce au rămas lipite de pat…” (Acatistul Adormirii, condac 4). Preacinstirea Maicii Domnului este atât de importantă încât noi, ca ortodocşi, nu ne putem imagina desfăşurarea drumului nostru către sfinţenie fără ea.

Icoana ei este în fapt icoana Bisericii. Ea s-a făcut, după cum învaţă Sfinţii Părinţi, “a două Eva”, Eva cea adevărată, şi prin această ea este adevărata mamă a neamului creştinesc, cea căreia ne rugăm în versurile lui Vasile Militaru zicând:

,,Prea Curată Maică, Pururea Fecioară       

   Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,   

Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,         

Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!…

Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,       

Să-mi arate calea către cele bune,       

Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,     

La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!…

Să gonească toate duhurile rele,

Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,   

Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,   

Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!…

Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,   

Sufletul la tine vine să se-nchine:       

Mila Ta din ceruri peste el coboară,      

Maică Prea Curată, pururea Fecioară!”

Pr. Vasile Beni