Pr. Vasile Beni: O rugăminte a unui copil către tatăl său: Ţine-mă strâns de mână tată!
Textul Evangheliei la Duminica a zecea după Rusalii: „În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui, și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. (Ev. Matei 17, 14-23)
Dragii noştri credincioşi!
După bunul Dumnezeu, cei mai mari binevoitori sau binefăcători ne sunt părinţii. Ei sunt preocupaţi de felul în care noi ne desfăşurăm ritmul vieţii de zi cu zi. Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile părinţilor care nu se dau bătuţi şi nu trece niciodată cu vederea rugăciunea lor.
Sfânta Scriptură ne oferă câteva exemple de părinţi care aveau copiii bolnavi şi care, datorită rugăciunii şi credinţei, s-au vindecat. O caracteristică comună a acestor părinţi e că ei nu se dau bătuţi.
Tatăl din relatarea evanghelică a acestei duminici, îl aduse pe copil la ucenicii Mântuitorului cărora Iisus le-a dat putere să scoată demonii, dar aceştia nu au putut face nimic. Atunci tatăl a venit la Iisus, i-a spus necazul, iar Iisus i-a vindecat fiul.
Un alt exemplu e femeia cananeancă care strigă către Iisus: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”.
Niciunul dintre părinţi nu era un sfânt. Ceea ce aveau în comun era iubirea de copii, iubire care nu voia să se dea bătută. Această iubire i-a făcut să îngenuncheze înaintea Fiului lui Dumnezeu şi să-şi mărturisească nedesăvârşirile.
Am putea învăţa că părinţii trebuie să le vorbească copiilor despre Dumnezeu, dar şi că trebuie să vorbească şi cu Dumnezeu despre copiii lor întrucât fiecare copil şi fiecare părinte sunt unici. Să nu uităm că Dumnezeu lucrează atunci când ne rugăm stăruitor.
Cine sunt copiii pentru părinți? Părintele Dumitru Stăniloae spunea că orice copil care apare pe lume este un dar a lui Dumnezeu şi, ca atare, o minune. Sfinţii Părinţi spun că pruncii, după ce ies din apa Sfântului Botez, sunt cele mai scumpe fiinţe. Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul. Totuşi, am putea spune că este cea mai de preţ comoară, iar părinţii sunt paznicii acestei comori.
Copiii sunt sămânţa omului viitor care se ascunde îl el, sâmburele în care se ascunde nădejdea părinţilor, precum în ghinda ce zace în pământ stă ascuns stejarul de mâine. Copiii sunt templul lui Dumnezeu, în fiecare copil vedem chipul lui Dumnezeu.
Părinții împletesc dragostea cu durerea. Cât de nefericiţi sunt părinţii care au copii bolnavi, pentru că ei suferă alături de ei, ba mai mult, pentru că împletesc dragostea cu durerea. Cine a alergat cu copilul bolnav în braţe pe străzi cerând ajutor spre a fi dus cât mai repede la spital poate să înţeleagă mai uşor starea sufletească a tatălui din Evanghelie care i-a cerut Mântuitorului să-i vindece copilul.
Evanghelia ne descrie cum tatăl caută soluţii, aleargă într-o parte şi în alta este preocupat de viaţa copilului său şi, chiar dacă întâmpină greutăţi, nu-şi pierde speranţa. Pentru că, atunci când nu mai există nicio speranţă mai există totuşi una şi aceasta este la Dumnezeu.
Două scurte concluzii şi o pildă.
Să ne facem timp pentru copiii noştri, să vedem ce lucruri îi frământă, din ce anturaj fac parte şi să ne rugăm pentru ei, că astfel îi încredinţăm Tatălui Ceresc să le poarte de grijă.
Să învățăm că atunci când cererea noastră este mai mare sau mai importantă, și efortul nostru, de rugăciune și post, trebuie să fie mai consistent.
Ţine-mă strâns de mână, tată!
Un băiat şi tatăl său traversau de mână un pod. Tatăl era cam speriat, aşa că i-a zis fiului: Dragul meu, te rog, ţine-mă de mână, pentru că nu vreau să cazi în râu. Copilul i-a răspuns atunci:
-Nu tată. Ţine-mă tu strâns de mână!
- Care este diferenţa întreabă tatăl nedumerit!
- Este o diferenţă foarte mare, a răspuns copilul.
-Dacă te ţin de mână şi ceva se întâmplă, posibil că îţi voi da drumul. Dar dacă mă ţii tu de mână şi se întâmplă ceva, ştiu sigur că, indiferent ce ar fi, nu îmi vei da drumul niciodată. Amin!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Roagă-te şi crede, Cel ce toate vede, nu te va lăsa!
- Pr. Vasile Beni: Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile părinţilor
- Pr. Vasile Beni: Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile părinţilor care nu se dau bătuţi şi nu trece niciodată cu vederea rugăciunea lor
- Pr. Vasile Beni: Copiii noștri nu sunt întâmplări, nu sunt accidente, sunt darurile lui Dumnezeu
- Pr. Vasile Beni: Puterea rugăciunii unui părinte
Adaugă comentariu nou