Pr. Vasile Beni: Sfântul Nicolae, prietenul copiilor

Una dintre cele mai frumoase sărbători pe care în special copiii o așteaptă este sărbătoarea sfântului Nicolae.Pentru că noaptea de 5 spre 6 decembrie,este o noapte magică,pentru că Moș Nicolae vine pe la ferestre,vede și știe care copii au fost cuminți și le lasă în papuci dulciuri și alte daruri,dar tot el este cel care-I pedepsește pe cei obraznici și neascultători oferindu-le jordițe atenționându-I să se îndrepte.Cărțile sfinte ne spun că trăiau în părţile Lichiei, în cetatea Patara, doi oameni foarte credincioşi, bogaţi şi din neam bun, numiţi Teofan şi Nona. Binecuvântata pereche ducea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, cu obiceiuri bune, faceri de bine, milostenii şi rugăciuni. Şi le-a dăruit Domnul lor fiu în jurul anului 280, pe care l-au numit Nicolae, nume care se tâlcuieşte „biruitor de popor", căci adevărat biruitor al răutăţii, spre folosul poporului, îi menise lui Dumnezeu să fie.De la naştere s-au arătat semne care mărturiseau că pruncul nu-i ca toţi ceilalţi: după naştere mama a rămas stearpă până la moarte, iar copilul nu sugea lapte miercurea şi vinerea decât o dată, seara. Desăvârşit cu cuvântul, se străduia să aibă viaţă desăvârşită, potrivită cu vârsta şi cunoaşterea sa. Având înţelepciune adevărată şi minte curată, cugeta mereu la Dumnezeu şi pentru aceasta petrecea multe ceasuri în sfânta biserică. Fericitul Nicolae avea un unchi episcop, care, văzându-i bunele obiceiuri, a sfătuit pe părinţii săi să-l îndrepte spre slujirea Bisericii. La scurtă vreme,la vârsta de 23 de ani a fost hirotonit preot. Ca preot, Nicolae trăia cu post şi rugăciuni şi îngrijea de turma sa. S-a întâmplat ca unchiul său, vrând să se închine la Sfintele Locuri, să plece, lăsând grijile pe care le avea în seama lui Nicolae.
Ingrijind de turma sa, Nicolae a aflat necazul unui tată sărman, pe care grijile şi sărăcia începuseră a-l copleşi. Avea trei fete, foarte frumoase şi cuminţi. Dar ajunseseră să n-aibă ce îmbrăca şi mânca. Gânduri negre şi necurate începură a-l bântui pe sărmanul om. Incepuse a se gândi să facă din căminul său casă necurată, iar pe fete să le dea desfrâului. Auzind Nicolae de sărăcia omului şi dezvăluindu-i Dumnezeu gândurile necurate ale omului, care seară de seară se ruga la Dumnezeu, plângea şi îi arăta că nu mai are altă cale decât cea a păcatului, a căutat să-l ajute. Noaptea a aruncat pe fereastră în camera omului o pungă de galbeni. A ajutat în taină pe sărman din două motive: pentru că se temea de lauda oamenilor, căci lauda sminteşte, şi pentru a scuti pe acel om, odinioară bogat, de umilinţă.
Dimineaţa, sculându-se, omul a văzut pe jos o legătură. A luat-o, a desfăcut-o şi - minune mare! - în legătură a găsit o pungă cu bani. Mai întâi s-a înspăimântat, căci credea că e o nălucire. Lua câte o monedă şi o întorcea pe toate părţile. Apoi a început a se minuna şi a se veseli. Domnul îl ascultase, Domnul îl salvase pe el şi pe fiicele sale. De bucurie, lacrimi fierbinţi curgeau pe obrajii omului. A tot încercat să afle cine era binefăcătorul, dar nu a reuşit. I-a mulţumit lui Dumnezeu. Şi când fata cea mare s-a măritat, i-a făcut frumoasă zestre din acea pungă cu bani. Aflând acestea, mult s-a bucurat fericitul Nicolae.La scurtă vreme, în puterea nopţii a aruncat în casa omului o altă pungă cu aur, pentru ca şi cea de a doua fiică să fie ferită de păcat şi să se bucure de o nuntă după obicei. Găsind punga, bătrânul a căzut cu faţa la pământ şi, cu ochii scăldaţi în lacrimi, i-a mulţumit Domnului. A făcut nuntă frumoasă şi fiicei sale mijlocii, scăpând amândoi din cursele şi încercările diavolului.Sărmanul om era convins că Dumnezeu îi va salva şi a treia fiică, drept care nu mai dormea noaptea, pândind fereastra pentru a afla cine era necunoscutul binefăcător trimis de Dumnezeu.Nicolae a tăcut ca şi în celelalte daţi. Sub lumina lunii a venit la casa sărmanului om şi a aruncat punga pe fereastră. Auzind zgomotul monedelor, omul a alergat degrabă afară, a ajuns din urmă pe omul ce se depărta cu paşi repezi şi l-a recunoscut pe fericitul Nicolae. Omul a căzut în genunchi şi, cuprinzându-i picioarele, i-a mulţumit fierbinte şi i-a spus:- Vai mie! Prin tine suntem mântuiţi de la amara cădere în păcat. Am fi pierit eu, ticălosul tată, şi sărmanele mele fiice.Nicolae l-a ridicat, l-a mângâiat cu vorbe blânde şi i-a spus multe cuvinte de folos, cerându-i să nu spună nimănui despre cele întâmplate. După o vreme, vrând cuviosul Nicolae a merge în Palestina, a urcat pe o corabie şi a plecat într-acolo. S-a pornit furtună grozavă pe când erau pe mare. Fericitul le-a spus să îndrăznească a se ruga la Dumnezeu şi împreună cu aceia s-a rugat. Toată groaza s-a prefăcut în veselie când vântul s-a potolit, norii s-au risipit şi soarele s-a arătat. Navigând liniştiţi, au ajuns în port.A zăbovit mult la Ierusalim, pregătindu-se şi năzuind a merge în pustie. Dar un glas dumnezeiesc l-a sfătuit să meargă acasă, căci Domnul nu voia ca făclia pregătită pentru sfeşnicul mitropoliei din Lichia să se irosească în pustie. S-a întors deci părintele Nicolae şi s-a retras într-o mănăstire, sporind comoara duhovnicească. A înţeles Nicolae că Dumnezeu voia să lase liniştea şi să meargă să slujească oamenilor. Şi, voind să se ferească de slava omenească, s-a gândit să meargă într-o cetate unde nu-l cunoştea nimeni. S-a dus deci în cetatea Mira, unde trăia ca ultimul dintre săraci, de nu avea unde să-şi pună capul.Tocmai în acea vreme s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetăţii Mira. S-au adunat episcopii ca să aleagă bărbat vrednic pentru acel scaun. Vrând să asculte de sfatul lui Dumnezeu, au început a se ruga. Şi unuia dintre episcopii mai bătrâni, în timp ce se ruga, i s-a arătat un înger, care i-a spus:
- Mergi în zori şi stai lângă uşile bisericii. Bărbatul care va intra primul în biserică se numeşte Nicolae şi pe acela să-l puneţi arhiepiscop.Episcopul a făcut întocmai. S-a apropiat de cel ce venise primul în zori la Utrenie şi l-a întrebat: Cum te cheamă, fiule?Nicolae mă cheamă pe mine, stăpâne, robul sfinţiei tale, a răspuns acesta cu mare blândeţe.După nume şi după blândeţea răspunsului, episcopul a ştiut că e bărbatul voit de Dumnezeu şi i-a spus:Urmează-mă, fiule!L-a dus la episcopi, care l-au primit cu cinste şi i-au dezvăluit toate. Dar Nicolae nu voia să primească cu nici un chip. Insă şi-a adus aminte că avusese un vis: Dumnezeu îi dădea o Evanghelie aurită, iar Maica Domnului, haina arhierească. A ştiut că aceasta era voia Domnului şi s-a supus.
Ca arhiereu, viaţa lui a devenit pildă bună pentru toţi, după voia Domnului. Hainele lui erau simple şi mâncarea pustnicească, era tată sărmanilor, miluitor săracilor, mângâia pe cei ce plângeau, ajuta pe năpăstuiţi, făcând mult bine. Era mereu blând şi se ferea de îngâmfare.A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea,unde a condamnat erezia lui Arie,alături de alți 318 Părinți.Un lucru deosebit de important care trebuie cunoscut în legătură cu sfântul Nicolae,este faptul că în țara noastră se află o parte din moaștele sale și anume mâna sa cea dreaptă-în Biserica sf.Gheorghe din București,ctitoria marelui domn creștin și mucenic Constantin Brâncoveanu.În încheiere să ne rugăm și să zicem și noi:,,Bucură-te Nicolae,mare făcător de minuni”.Amin !

                        La mulți ani tuturor celor care purtați acest sfânt și binecuvântat nume!

pr .Vasile Beni