Meditaţie la Duminica a 23-a după Rusalii

Cum să vorbim altora despre Dumnezeu?
Evanghelia acestei duminici ne relatează un episod cutremurător descriindu-ne oarecum cu lux de amănunte o minune săvârşită de către Iisus asupra unui om care se afla sub stăpânirea diavolului şi pe care după ce la vindecat Mântuitorul l-a îndemnat zicându-i:,,întoarce-te la casa ta şi spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Domnul.”Dar mai bine haideţi să citim textul evangheliei:În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în faţa Galileii. Când a ieşit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraş care avea diavol şi care de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai sălăşluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înaintea Lui şi cu glas tare a grăit: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl apucase, şi-l legau în lanţuri şi în obezi, şi-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: care îţi este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulţi diavoli intraseră în el. Şi-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte; şi L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Atunci au ieşit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră diavolii îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos lângă picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Şi L-a rugat pe El poporul ţinutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie şi s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieşiseră diavolii se ruga de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta şi povesteşte cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a făcut Iisus”.(Luca 8,26-39).Cred că oricine parcurge cu mintea şi cu inima paginile sfintelor Evanghelii,sau ascultă cu atenţie pericopele evanghelice care se citesc la sfânta Liturghie,este adânc impresionat de varietatea tablourilor,a locurilor şi a peisajelor descrise,de mulţimea situaţiilor întâlnite-toate specific vieţii omeneşti-,de profunzimea învăţăturilor date de Mântuitorul şi de duhul dumnezeiesc care le străbate,de oamenii de toate vârstele şi categoriile sociale,fiecare cu virtuţile,cu păcatele sau suferinţele lui,cu atitudini diferite faţă de Mântuitorul şi de noua lui învăţătură,în centrul căreia stă dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Aşadar, ce anume ar trebui să le spunem altora despre Dumnezeu?
Şi aici m-aş opri la câteva lucruri:
1)Dumnezeu ne iubeşte-,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16)Iar acest lucru îl găsim tâlcuit mai pe înţelesul nostru de unul dintre marii teologi elveţieni,,Karl Barth” care era considerat ca fiind unul dintre cei mai mari teologi ai generaţiei sale. Şi în timp ce ţinea un curs seminariştilor, un tânăr l-a întrebat: “Aţi putea să concentraţi într-o singură propoziţie esenţa credinţei creştine?” Toţi seminariştii stăteau cu urechile ciulite, aşteptând să audă ceva măreţ, profund, şi complicat în acelaşi timp. Dr. Barth a răspuns: “Am scris numeroase cărţi de teologie în care am încercat să explic marele geniu al religiei creştine. Nu am încercat însă niciodată să pun totul într-o propoziţie… Dar dacă voi vreţi aceasta, cred că pot. Propoziţia unică pe care aş oferi-o ca expresie a ceea ce este cu adevărat creştinismul ar fi dintr-un cântec pe care obişnuia să mi-l cânte când eram mic. Iată versurile: Ştiu că Iisus mă iubeşte / Pentru că Biblia asta-mi vesteşte.” Şi dacă fiecare dintre noi caută semnificaţie şi dragoste. Biblia ne învaţă că existenţa noastră aici pe pământ nu este la întâmplare..există cineva Căruia îi pasă într-un mod profund de noi şi care înţelege strigătul nostru, adesea înăbuşit, după ajutor.
2 ) Omul păcătos fiind,Hristos a plătit pentru păcatele noastre.- A spune oamenilor ceea ce a făcut Hristos pentru ei implică totodată a le vorbi despre faptul că sunt păcătoşi,iar Hristos a purtat pedeapsa păcatelor noastre (1 Timotei 1:15). Moartea Sa nu a fost doar un mod de a arăta cât de mult ne iubeşte El; ea a reprezentat totodată plata pentru păcatele noastre, împlinind astfel dreptatea lui Dumnezeu. Iisus le-a spus ucenicilor: „Căci Fiul omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45)
3)Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru a putea plăti pentru păcatul omului, Hristos trebuia să fie atât Dumnezeu, cât şi om, Şi dacă Iisus Hristos ar fi fost Dumnezeu fără să fie om, Dumnezeu nu s-ar fi putut identifica cu umanitatea noastră; dacă ar fi fost doar om, Hristos nu ar fi putut plăti pentru păcatele întregii omeniri. Fiind deopotrivă Dumnezeu şi om, El a luat asupra Lui păcatele noastre. Prin urmare, Hristos este sigura cale spre Dumnezeu: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
4)Iisus Hristos a înviat din morţi. Evanghelia, Vestea cea bună, conţine încă un adevăr fundamental: Hristos, care a murit în locul nostru, este viu în veci. Datorită Învierii Sale, noi sărbătorim un mormânt gol. Dacă Iisus Hristos nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi lipsită de valoare . Astfel, şi în această privinţă se reflectă unicitatea Persoanei Sale. Iisus nu doar a pretins a fi Dumnezeu; învierea Sa confirmă Dumnezeirea Sa şi puterea asupra morţii. 5) Fiecare dintre noi trebuie să fim recunocători pentru darurile primite-potrivit cuvintelor lui Iisus care i-a zis omului vindecat :,,întoarce-te la casa ta şi spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Domnul”.Pentru că toţi dacă ne-am ridica ochii spre cer am putea zice cu psalmistul şi împăratul David: “Cu ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie” (Ps. 65, 3).Părintelui ceresc îi datorăm tot ce suntem, tot ceea ce avem, tot ceeea ce vedem în jurul nostru, toate bunurile materiale şi duhovniceşti, universul cu toate podoabele lui, cerul şi pământul, lumina, aerul, apa, hrana şi căldura, trupul şi sufletul, comoara Sfintei Scripturi, darurile Bisericii şi mântuirea veşnică. La aceste bunuri pământeşti şi duhovniceşti gândind, Sf. Ioan Apostolul exclamă, plin de admiraţie şi recunoştinţă, în Apocalipsa sa: “Vrednic eşti, Doamne Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci tu ai zidit toate lucrurile şi Voinţa Ta ele au fost şi s-au făcut” (Apoc. 4, 11).“Cum nu e aici un ceas, nici o clipă în viaţa mea, zice Fericitul Augustin, în care să nu mă folosesc de binefacerile tale, Doamne, asemenea nu trebuie nici o clipă în care să nu te am înaintea ochilor mei, în memoria mea, în care să nu te iubesc din toate puterile mele”.Pentru adevăratul creştin, recunoştinţa este o datorie şi el trebuie să-şi împlinească această datorie cu toată căldura sufletului său. De aceea, Sf. Apostol adresează acest îndemn creştinilor: “Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (I Tesal. 5, 18). Cu toţii suntem convinşi de atotbunătatea divină, arătată nouă prin diferite şi bogate daruri, dar mai puţini sunt aceia care să-şi îndrepte ruga lor de mulţumire către Dumnezeu. Să fim recunoscători faţă de Părintele nostru ceresc, pentru darurile Sale. Să fim recunoscători faţă de binefăcătorii noştri pământeni, după îndemnul Sfântul Apostol Pavel: “Mulţumiţi tuturor pentru toate… mulţumiţi celor ce vă fac bine şi vă rugaţi pentru dânşii”. Cum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu? În toate zilele şi în fiecare ceas şi clipă, să zicem în casă, la biserică, pe cale şi oriunde, această scurtă rugăciune: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.Să-I mulţumim Mântuitorului pentru tot ce ne-a dat în viaţă, pentru sănătate, pentru minte, pentru cei doi ochi, pentru pâinea zilnică, pentru serviciu, pentru copii, pentru nepoţi, pentru preoţii care ne păstoresc, pentru Sfânta Cruce cu care biruim pe diavoli şi mai ales, pentru Evanghelie sau învăţătura cea dumnezeiască şi pentru că suntem fii ai Bisericii Ortodoxe.Oare câţi, alături de noi, sunt orfani, bolnavi fără leac, flămânzi, amăgiţi şi robiţi de patimi, iar noi avem de toate şi nu mulţumim cât trebuie! Lui Dumnezeu Îi datorăm recunoştinţă, că zice Apostolul: „Ce ai tu pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7).Apropiindu-ne de încheierea acestei meditaţii ar fi bine ca fiecare dintre noi să medităm la mulţimea darurilor pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră şi să avem ochi nu doar pentru a privi,ci şi pentru a vedea cât de bun este Dumnezeu faţă de noi,aşa cum Kepler încercând să ne arate cum să fim recunoscători faţă de Dumnezeu spunea:,,mare este Dumnezeul nostru,mare este puterea şi înţelepciunea Lui.Lăudaţi-L pe El soare şi lună şi voi planetele în orice limbă ar răsuna lauda voastră.Şi tu suflete al meu,dă slavă lui Dumnezeu în toată viaţa ta.Amin!