Preasfințitul Samuel Bistrițeanul, la Beclean
În vinerea dinaintea Duminicii Sfintei Cruci, 13 martie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Liturghia Darurilor Înaintesfințite în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Beclean, cartierul Podirei.
În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor, ierarhul a tâlcuit prima lectură biblică din cadrul slujbei, luată din Cartea Facerii, care evocă momentul sfârșitului potopului și începutul unei vieți noi pentru omenire prin dreptul Noe.
Preasfinția Sa a subliniat că acest episod biblic nu este doar o relatare istorică, ci o lecție duhovnicească despre modul în care Dumnezeu lucrează în viața oamenilor și despre faptul că orice încercare are un sfârșit pentru cel care rămâne credincios.
„Dumnezeu întotdeauna pune capăt încercărilor. Potopul a fost o judecată pentru răutatea oamenilor, dar Dumnezeu nu a lăsat distrugerea să dureze la nesfârșit. Vedem aici echilibrul dumnezeiesc între dreptate și milă: potopul arată dreptatea lui Dumnezeu, iar oprirea potopului arată mila și milostivirea Sa”, a spus ierarhul.
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a arătat că și în viața oamenilor apar uneori „potopuri” de încercări, însă acestea nu sunt fără sfârșit pentru cei care își păstrează credința și nădejdea în Dumnezeu.
„În viața noastră există uneori potopuri de necazuri, de suferințe, frici și ispite. Uneori ni se pare că acestea nu se mai termină, dar cuvântul lui Dumnezeu ne arată că fiecare încercare are o limită. Nicio suferință nu este fără sfârșit pentru cel care rămâne credincios lui Dumnezeu”, a explicat ierarhul.
Un alt aspect evidențiat în cuvântul de învățătură a fost prima faptă a lui Noe după ieșirea din corabie. Ierarhul a arătat că dreptul Noe nu s-a preocupat mai întâi de viața materială, ci a pus pe primul loc relația cu Dumnezeu.
„După ce Noe și familia lui au ieșit din corabie, primul lucru pe care îl face Noe nu este să-și construiască o casă sau să se gândească la avere și la viața de mai departe, ci ridică un altar și aduce jertfă lui Dumnezeu. Este o jertfă de mulțumire, de recunoștință. Mulțumirea este prima reacție a omului credincios”, a spus ierarhul.
În acest context, Preasfinția Sa a subliniat că recunoștința este începutul tuturor binecuvântărilor, citând un cuvânt al Sfântului Efrem Sirul: „Noe a mulțumit înainte de a cere ceva, arătând că recunoștința este începutul tuturor binecuvântărilor”.
În încheiere, ierarhul a arătat că, deși potopul aparține trecutului, lupta cu păcatul rămâne o realitate permanentă a vieții omului.
„Potopul a trecut de mult timp, dar lupta cu păcatul rămâne. De aceea trebuie să păstrăm în inimă trei lucruri: credința că Dumnezeu are grijă de noi chiar și în încercări, pocăința care ne aduce pacea sufletului și recunoștința pentru mila lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel.
Totodată, ierarhul a îndemnat credincioșii să folosească perioada Postului Mare ca timp de pocăință și întoarcere la Dumnezeu.
„Sfântul și Marele Post este o ocazie minunată pentru a face o pocăință sinceră, prin care să ne împăcăm cu Dumnezeu și să ne putem bucura cu adevărat de praznicul Învierii. Atunci când vom spune la Paști „Hristos a înviat”, acest salut să fie și o mărturisire că Hristos este viu în sufletul nostru”, a subliniat ierarhul.
Slujba a început la ora 17:00 și a fost oficiată în biserica parohială. Din soborul slujitor au făcut parte părintele Cristian Dragoș, protopopul de Beclean, arhidiaconul Dan-Grigore Văscu, directorul postului de radio Radio Renașterea, precum și alți preoți invitați.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, dirijat de Valentina Sonca. În cadrul slujbei, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, participând cu evlavie la rânduiala specifică perioadei Postului Mare.
La final, părintele paroh Alin Pop a mulțumit ierarhului pentru slujirea arhierească și pentru binecuvântarea adusă comunității, prezentând totodată viața parohiei, întrucât aceasta a fost prima vizită a Preasfinției Sale în această comunitate. Din partea credincioșilor, ierarhul a primit în dar două icoane cusute cu mărgele, reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe Maica Domnului.
Scurt istoric al parohiei
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Beclean III a fost înființată pentru a deservi nevoile spirituale ale credincioșilor din cartierul Podirei, zonă care a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică semnificativă.
Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în toamna anului 2008. Biserica, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, este construită în stil bizantin, în formă de cruce greacă, cu două abside, un turn mare la cupolă și două turnuri mici la intrare.
În curtea bisericii a fost amenajat și un paraclis, construit în anul 2019, unde pe timpul verii se săvârșește Sfânta Liturghie. În prezent, lăcașul de cult este pregătit pentru a fi împodobit cu pictură la interior, iar la exterior se află în proces de tencuire.
Activitate social-filantropică
Pe teritoriul parohiei se află și casele de tip familial din zona Beclean, unde sunt găzduiți aproximativ o sută de copii. Pentru aceștia, dar și pentru copiii din Preventoriul TBC Ilișua, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, împreună cu Asociația „Un mic dar pentru o bucurie mare”, organizează anual activități educative și filantropice.
Sunt organizate „Zile de poveste” dedicate copiilor, activități prilejuite de Ziua Copilului, tabere la Centrul pentru tineret de la Sângeorz-Băi, precum și campanii umanitare pentru oferirea de daruri la marile sărbători.
O tradiție frumoasă a comunității este și colindatul din ajunul Praznicului Nașterii Domnului, când aproximativ o sută de copii ai parohiei, alături de copiii din centrele de tip familial, vestesc bucuria Nașterii Mântuitorului în întreg cartierul, sub îndrumarea părintelui Alin Pop și a doamnei preotese Manuela Pop.
Text: Viorica Văscu
Foto: Monica Hertely
Mai multe poze AICI
Citiţi şi:
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la Corvinești
- Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul la hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Galații Bistriței
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea din Corvinești, la resfințirea bisericii. Preotul paroh Vlad Murgoi, hirotesit întru iconom savrofor
- Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești! Preacucernicul conf. univ. dr. Ioan Bizău va oficia, în sobor de preoți, Sfânta Liturghie
- Mitropolitul Andrei, în mijlocul credincioșilor din Chiuza. A fost binecuvântată casa parohială. Parohul Iancu Ionuț Buda, hirotesit iconom























Adaugă comentariu nou