Prefectul Ioan Ţintean a susţinut revendicările sindicaliştilor din sănătate, la întâlnirea cu ministrul Sănătăţii

Prefectul Ioan Ţintean a participat, la finele săptămânii, la şedinţa de lucru privind situaţia actuală a sistemului sanitar din România, desfăşurată la Oradea, pentru a susţine în faţa ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, cele mai stringente revendicări ale sindicaliştilor bistriţeni, în urma consultării acestora.

          La întâlnire au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi alţi factori decizionali ai sistemului sanitar sau administrativ, din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

          „Discuţiile s-au axat, în principal,  pe teme referitoare la direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a venitului medicilor, legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis), proiectul de modificare a statutului spitalelor şi elementele definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.

          În perioada imediat următoare - odată cu încheierea consultărilor şi definitivarea, respectiv prioritizarea listei cu punctele ce necesită intervenţie - se va stabili un calendar pentru soluţionarea revendicărilor, în aşa fel încât să se facă paşi concreţi înspre o reformă profundă şi benefică pentru sistemul de sănătate publică”, se arată în comunicatul transmis de Cabinetul prefectului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5