În premieră, echipă mobilă a DGASPC BN pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități

În premieră, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, vor fi operaționalizate două echipe pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități. Acestea vor funcționa în cadrul Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, în urma adoptării noii organigrame și a statului de funcții al instituției.

“Modificarea cea mai importantă la Serviciul evaluare complexă, unde vom avea 2 echipe pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități, una care va rămâne la sediul Direcției și una care va face evaluarea în teren în tot județul ca să îi ajutăm pe cei cu posibilități mici de deplasare sau care nu au banii necesari pentru a se deplasa la Serviciul de evaluare. Vom face evaluarea în teritoriu în tot județul cu această echipă mobilă formată din 4 colegi - psiholog, psihopedagog, asistent social, medic. Cei patru specialiști vor merge la domiciliu persoanelor cu dizabilități, sigur că va trebui să fie o colaborare foarte bună cu primăriile, ca să știm exact situația acestor beneficiari”, ne-a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Daniel Tămaș.

La nivelul județului nostru, sunt încadrați în grad de handicap aproximativ 21.000 de persoane adulte - un număr destul de mare raportat la populația județului - și circa 1200 de copii.

"Prin modificarea acestei structuri organizatorice, vrem să venim în sprijinul acestor persoane cu dizabilități și prin centrele de recuperare și prin această echipă mobilă de intervenție și prin Serviciul de evaluare cu echipa mobilă. Și este este un număr mare. La nivel național, nu doar la Bistrița-Năsăud, suntem pe un trend crescător. Numărul persoanelor cu dizabilități care se încadrează în grad de handicap este în creștere. Din păcate, motivele cred că ar trebui căutate de cei responsabili", a menționat vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5