Preşedintele CJ, Radu Moldovan: Ce am promis în campania electorală va fi dus la îndeplinire

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că administraţia judeţeană are pregătite proiecte pentru atragerea de fonduri euroepene în exerciţiul financiar 2014-2020, propunându-şi ca până la finele mandatului să-şi ducă la capăt promisiunile.

Deşi este foarte greu, deşi resursele financiare sunt foarte puţine, vă asigur că ceea ce am promis în campania electorală, angajamentul pe care noi l-am făcut în faţa oamenilor va fi dus la îndeplinire, cred eu, într-o proporţie covărşitoare. (...)Îmi doresc ca la finalul mandatului meu, niciunul din cei care m-au susţinut pe mine să fie pus în situaţia să plece capul. Vă doresc ca la finalul mandatului meu, toţi cei care m-aţi susţinut să puteţi să îi priviţi pe oameni în ochi”, a spus preşedintele Moldovan, în cadrul Conferinţei de alegeri a femeilor social-democrate.

Acesta a explicat că a găsit situaţii extrem de complicate la Consiliul Judeţean, dar au fost depăşite.

Aşteptăm cu nerăbdare deschiderea exerciţiului financiar 2014-2020, care, din punctul meu de vedere, ca şi resurse financiare, va fi principala  modalitate de a ne promova şi a dezvolta judeţul nostru.

Suntem pregătiţi, avem deja lucrurile puse la punct, pentru a rezolva problemele de apă şi canalizare pentru toate comunităţile locale din judeţul Bistriţa-Năsăud. Aici rămâne de văzut cât din sumele necesare vom reuşi să obţinem din finanţările europene. Avem proiecte pentru modernizarea tuturor drumurilor judeţene, şi aici să vedem cât obţinem din resurse europene pentru a finanţa aceste proiecte”, a adăugat Radu Moldovan.

Acesta a menţionat că principalele sale priorităţi rămân educaţia şi sănătatea. „Nu putem vorbi de un viitor pentru România dacă nu avem grijă de şcoală, dacă nu avem grijă de ceea ce se întâmplă astăzi în şcoală. Cred că avem obligaţia, cei care suntem sănătoşi, să avem grijă de cei care nu mai au această bucurie.

Aş vrea să vă spun că Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, care este în coordonarea şi administrarea Consiliului Judeţean, este din punct de vedere al dotărilor, printre primele spitale din ţară. Sigur că mai avem o problemă cu resursa umană, avem un foarte mare dezavantaj şi un foarte mare avantaj ca poziţionare geografică. Bistriţa este lângă două centre universitare, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, iar atunci când avem o situaţie de urgenţă, pentru intervenţii de specialitate, putem ajunge foarte repede. Dezavantajul foarte mare constă în faptul că fiecare absolvent de Medicină îşi doreşte să ajungă asistentul profesorului său, îşi doreşte să rămână într-o clinică de specialitate,  fie de neorochirurhie sau chirurgie cardiovasculară. Încă nu avem resursele necesare pentru a motiva medicii să vină la Bistriţa. Avem deficienţe pe care trebuie să le recunoaştem, în cea ce priveşte resursa umană. Am reuşit împreună cu colegii mei să resuscităm un proiect vital pentru judeţul nostru, şi astăzi suntem în procedură de licitaţii pentru a moderniza Ambulatoriul Spitalului Judeţean, în termen mai popular Policlinica. Avem obţinută o finanţare de peste 8 milioane euro şi, în aproximativ doi ani, vom avea cel mai modern şi mai bine dotat ambulatoriu, fără nicio rezervă, din ţară. Continuăm să facem eforturi  pentru a oferi oamenilor o viaţă un pic mai bună”, a completat preşedintele CJ. 

Comentarii

07/10/13 13:01
gavrila

Nesimtitilor ati promis locuri de munca........Unde sunt ? Mincinosilor sa va fie rusine. Nu va mai votez veci

07/10/13 13:28
gavrila

Locuri de munca mincinosilor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5