Preşedintele Radu Moldovan: Satul Figa va avea în cel mai scurt timp drum asfaltat
Președintele CJ BN, Radu Moldovan, a inspectat lucrările de amenajare și modernizare a drumului județean 172, Beclean-Figa. Aflat la Figa cu ocazia inagurării lucrărilor de modernizare a căminului cultural din localitate, președintele Moldovan a evaluat stadiul lucrărilor la DJ 172 Beclean-Figa.
Lucrările de modernizare a drumului județean sunt avansate, valoarea totală a investiției ridic#ndu-se la 2.600.000 lei. Finanțarea pentru această investiție a fost asigurată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și de Guvernul României prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. Sumele pentru realizarea investiției sunt alocate în integralitate pentru întreg tronsonul de drum.
„Stațiunea Băile Figa a devenit în ultimii ani, un reper pe harta locațiilor turistice din România. Pentru ca această zonă să se dezvolte, iar oamenii din Figa să poată demara mici afaceri în turism este nevoie de infrastructură, iar noi, exact la acest capitol lucrăm. Satul Figa are acum infrastructură de apă curentă, canalizare și în cel mai scurt timp, drum asfaltat. Cred în visul colegului și prietenului meu Nicu Moldovan și sper că în câțiva ani, Stațiunea Băile Figa va ajunge o locație turistică de interes internațional”, a declarat președintele Consiliului Județean,
Lungimea tronsonului de drum asfaltat are 2,8 km și unește satul Figa de Stațiunea Băile Figa.
Citiţi şi:
- Inaugurarea Căminului Cultural din satul Figa
- Asfalt din bani guvernamentali pe drumurile comunale şi judeţene: Şieu-Ardan, Teaca – Archiud, Matei – Fântânele, Uriu, Negrilești-Breaza, Beclean – Figa
- Consiliul Judeţean supune aprobării studii de fezabilitate pentru trei investiţii în infrastructura rutieră
- Vezi lista drumurilor judeţene care vor fi modernizate în 2015!
- Trei proiecte majore de infrastructură rutieră, de peste 73 milioane euro, lansate de Consiliul Judeţean. Preşedintele Moldovan: Bistriţa-Năsăud, pe primul loc în România la atragere de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional
Adaugă comentariu nou