Astăzi,

Preselecţie pentru Festivalul „Valeria Peter Predescu”

Astăzi, de la ora 10.00, la sediul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud are loc preselecţia pe judeţ pentru Festivalul - Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Valeria Peter Predescu”. Sunt aşteptaţi artişti amatori, solişti vocali, interpreţi ai cântecului popular cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani. Concurenţii vor interpreta, atât la preselecţie, cât şi în concurs, trei piese muzicale: o piesă fără acompaniament (doină sau baladă de maximum 3 strofe), o piesă cu acompaniament orchestral şi o piesă din repertoriul interpretei Valeria Peter Predescu. Concurenţii bistriţeni care trec de această preselecţie nu se califică direct în Festival, ci se vor prezenta şi la preselecţia naţională din ziua de 3 mai. Concursul se desfăşoară într-o singură zi, 4 mai, iar Gala laureaţilor va avea loc în ziua de 5 mai. Concurenţilor li se vor acorda medalii şi alte însemne ale ediţiei a II-a a Festivalului – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Valeria Peter Predescu”, Marele Premiu şi Trofeul fiind de 1500 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5