Festivalul „Valeria Peter Predescu”, în mai
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia „Valeria Peter Predescu” organizează în perioada 3-5 mai cea de-a II-a ediţie a Festivalului – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Valeria Peter Predescu”. Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani. Fişele de înscriere în concurs vor fi trimise pe adresa Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, str. Gen. Grigore Bălan, nr. 11, Bistriţa – telefon / fax. 0263/212023, 0263/232571, până la data de 28 aprilie 2011, însoţite de partiturile muzicale ale pieselor care urmează a fi interpretate în concurs. Concurenţii vor interpreta, atât la preselecţie, cât şi în concurs, trei piese muzicale: o piesă fără acompaniament (doină sau baladă de maximum 3 strofe), o piesă cu acompaniament orchestral şi o piesă din repertoriul interpretei Valeria Peter Predescu. Pe 3 mai (ora 10.00), la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa, va avea loc preselecţia interpreţilor în prezenţa juriului Festivalului. Pentru concurenţii judeţului Bistriţa-Năsăud se va organiza o preselecţie separată în ziua de 28 aprilie, ora 10.00, la sediul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Concurenţii bistriţeni care trec de această preselecţie nu se califică direct în Festival, ci se vor prezenta şi la preselecţia naţională din ziua de 3 mai. Concursul se desfăşoară într-o singură zi, 4 mai, iar Gala laureaţilor va avea loc în ziua de 5 mai 2011. Juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi ale domeniului cercetării şi interpretării folclorului românesc (etnomuzicologi, folclorişti, redactori muzicali, profesori, dirijori), precum şi din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi ai Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Clasificarea interpreţilor participanţi la concurs se va face ţinându-se seama de calitatea interpretării, de autenticitatea şi de valoarea artistică a pieselor, de ţinuta scenică, de frumuseţea şi autenticitatea costumului popular. Concurenţilor li se vor acorda medalii şi alte însemne , Marele Premiu şi Trofeul „Valeria Peter Predescu”valorând 1500 lei, se arată în regulamentul semnat de directorul CJC BN, Florin-Vasile Şomlea.
Citiţi şi:
- Festivalul „Valeria Peter Predescu” îşi aşteaptă concurenţii
- Atenţie, tineri interpreţi! Festivalul Valeria Peter Predescu vă aşteaptă nu doar cu consacrarea, ci şi cu premii pe măsură! Aici fişa de înscriere!
- Tinerii talentați sunt așteptați la Festivalul „Valeria Peter Predescu”, ediţia a IV-a
- Festivalul „Valeria Peter Predescu”, rampă de lansare pentru tânăra generaţie. Marele Premiu va fi de 1.500 lei
- Eşti talentat? Te aşteptăm la Festivalul Valeria Peter Predescu
Adaugă comentariu nou