Prestigiosul liceu năsăudean, acum Colegiu Naţional „George Coşbuc” Împlineşte 146 de ani!

Cel mai renumit liceu, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din Ardeal, înfiinţată în urmă cu 146 de ani, la vremea respectivă fiinţând doar încă patru asemenea licee, şi anume la Beiuş, Braşov şi Blaj, este sărbătorită în aceste zile de profesorii, elevii şi administraţia locală.

În certificatul său de naştere scrie că „s-a născut” în ziua a patra a lunii octombrie a anului 1863, primind numele Gimnaziul Grăniceresc „Francisc Iosefian”, fiind cea mai importantă realizare a Districtului autonom românesc al Năsăudului.

Potrivit profesorului Dorel Alexandru Coc, directorul colegiului, aniversarea se desfăşoară pe parcursul a patru zile, marţi-vineri, printr-un program de prezentare a istoriei şcolii dedicat „bobocilor dintr-a noua”, care au ales să înveţe aici, venind din toate colţurile judeţului şi chiar din împrejurimi. Marţi, în prima zi aniversară, profesorul Ioan Seni a făcut o prezentare power-point a liceului, începând cu ora 13.00 în Aulă. Actualul Colegiul Naţional „George Coşbuc” a pornit la drum în urmă cu 146 de ani cu o singură clasă de gimnaziu, cu 40 de elevi, avându-l director pe vicarul Grigore Moisil. După câţiva ani, instituţia de învăţământ a primit denumirea „Gimnaziul superior greco-catolic românesc” până în anul 1891, când în urma intervenţiilor autorităţilor maghiare se transformă în Alpativy Lynyum (Gimnaziul superior fundamental), până în anul 1918. În anul 1896, profesorul Artemiu Publiu Alexi a înfiinţat parcul din faţa liceului, an din care fiinţează falnicii pini ce au împlinit 113 ani. Gimnaziul s-a mutat în noua (actuala) clădire la 4 octombrie 1888, edificiu realizat prin contribuţia bănească şi materială a locuitorilor celor 44 de comune grănicereşti. Fondurile grănicereşti, prin scrisoarea nr. 428/1921, decid ca instituţia să se numească „Liceul Grăniceresc George Coşbuc”, în memoria grandiosului poet care i-a fost elev timp de opt ani. Liceul se mândreşte cu 18 academicieni care au făcut studiile aici, din cei 27 câţi a dat judeţul nostru ţării (potrivit scriitorului Teodor Tanco). Din toamna anului 1998, liceul devine Colegiul „George Coşbuc”, iar din 2001, Colegiul Naţional „George Coşbuc”.

În faţa colegiului tronează bustul marelui poet, care a fost dezvelit la 10 iunie 1926, dar care a fost furat şi batjocorit (ciopârţit, împuşcat şi aruncat în Someş) în perioada ocupaţiei maghiare, fiind recuperat şi ascuns de patrioţii ce şi-au pus viaţa în pericol, momentan acel bust putând fi văzut la Muzeul Casa memorială George Coşbuc. Un alt bust a fost aşezat mai târziu pe soclul din faţa liceului.

Aşadar, la aniversarea liceului, elevii oportunitatea şi bucuria întâlnirii unor personalităţi care vor evoca spiritul cărturăresc promovat până în aceste zile de respectata instituţie de învăţământ preuniversitar.

Astăzi, joi, 8 octombrie, de la ora 13.00, elevii claselor a XI-a şi a XII-a, profil filologie, se vor întâlni în Aula liceului cu scriitorul Teodor Tanco, iar la ora 17.00 este programată şedinţa de constituire a noului comitet de părinţi pe şcoală, în timp ce vineri, între orele 13.00-14.00, liceenii îl vor avea în mijlocul lor pe lectorul universitar Liviu Buzilă de la Facultatea de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, şi el fost elev al liceului năsăudean, absolvind în anul 1987.

Comentarii

08/10/09 16:23
Senior Coc

În imagine eu nu văd decât un gras şi un suplu. Ce să cred din asta?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5