Prietenii francezi au vizitat Prundu Bîrgăului

O delegație franceză din Montmorillion ”orașul cărții și al scrisului” – Franța au fost oaspeții comunei Prundu Bîrgăului. Și de această dată s-a dovedit că relațiile de prietenie și colaborare dintre cele două comunități care există din anul 2011 vor continua și în viitor.
Delegația a fost însoțită de domnul Claude Bonnet – președintele AMEISA și Ana Baillet – Tomoioaga originară din Cușma, județ BN, care este responsabilă pentru România în Consiliul de Administrație AMEISA (Asociația din zona Montmorillion, pentru schimburi internaționale, solidaritate și prietenie).
În dupa-masa zilei de 17 iunie 2016 delegația franceză a fost primită cu mari emoții și cu bucuria revederii după o perioadă de doi ani de membrii Ansamblului Folcloric ”Plaiurile Bîrgăului” care la rândul lor au fost primiți în anul 2014 de partea franceză prin primarul Philipe Rose cum numai adevărații prieteni o pot face.
Reamintesc că cele două comune respectiv Prundu Bîrgăului prin primar Doru Crișan care a continuat această prietenie începută din anul 2011 cu comuna Adriers – primar Philipe Rose, o personalitate cu un caracter aparte.
Cazarea Oaspeților s-a făcut în familiile membrilor ansamblului ”Plaiurile Bîrgăului” cărora le mulțumesc pe această cale pentru înțelegerea și ospitalitatea de care au dat dovadă. De asemenea este de remarcat condițiile de cazare și masă într-un mediu deosebit oferit la Pensiunea Agroturistică ”Gabriela” din Susenii Bîrgăului, administrator Bruj Daniela.
Pe parcursul vizitei primarul Doru Crișan s-a străduit să le facă un program bine pus la punct cu vizitarea a mai multor locuri de interes turistic care să fie de neiutat pentru prietenii francezi.
Primirea oficială a avut loc la Primăria comunei Prundu Bîrgăului de către primarul Doru Crișan iar în continuare au urmat cursul programului stabilit vizitând: Piața agroalimentară și cea de animale din Prundu Bîrgăului; Păstrăvăria Șoimu de Jos, primirea în calitate de bună gazdă a acestui obiectiv bine pus la punct cu multă pricepere și meticulozitate a fost făcută de către primarul comunei Bistrița Bîrgăului – Vasile Laba; Lacul de acumulare de la Colibița și Fisherman’s Resort iar apoi s-au îndreptat spre Piatra Fîntânele unde au servit masa de prânz la Pensiunea Agroturistică ”Găbița” unde au fost plăcut impresionați de primirea în costume populare reprezentative Văii Bîrgăului îmbrăcate de Oniga Gavril (administratorul pensiunii) și fiica acestuia oferindu-le oaspeților tradiționala pâine și sare, aici au fost serviți numai cu bucate tradiționale specifice zonei și acestei pensiuni pe care oaspeții francezi le-au apreciat și savurat întrebându-se în același timp ”cine a făcut aceste bucate?” dorind să cunoască bucătarul și surpriza a fost când a apărut soția administratorului pensiunii Ionela Oniga fiind felicitată și aplaudată de oaspeții francezi pentru bucatele alese. În continuare au vizitat Mănăstirea Piatra Fîntânele și atelierele în care își desfășoară activitatea măicuțele. Preotul paroh Gavril care este și preotul mănăstirii a prezentat grupului istoricul celor două biserici, au mai vizitat și Castelul Dracula situat în această zonă.
Pe parcursul acestei călătorii delegația a fost însoțită de primarul comunei Prundu Bîrgăului Doru Crișan, referent cultural Ioana Suciu și Orban Florin referent în cadrul primăriei comunei Prundu Bîrgăului, iar translatorul grupului francez a fost Pascal Garnier cetățean francez stabilit în România în localitatea Putna, județul Suceava.
După o vizită frumoasă în comună delegația franceză și-a rămas bun cu promisiunea că această prietenie va continua.
Ioana Suciu
Director Căminul Cultural

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5