Primăria Bistriţa lansează un concurs de fotografie. Vezi cum poţi fi „Mândru de Bistrița!”
Primăria Bistriţa lansează un concurs de fotografie, în mediul virtual. Bistriţenii pot transmite fotografiile, pe pagina de facebook Mandru de Bistriţa, până în 15 mai.
Vezi regulamentul concursului!
1. Fotografiile vor ilustra cele mai interesante / atractive / speciale locuri sau obiective din Municipiul Bistrița.
2. Fotografiile se vor trimite direct pe pagina de Facebook: „Mândru de Bistrița!”
3. Fiecare participant poate trimite cel mult 2 fotografii, la o rezoluție care să permită imprimarea acestora la dimensiuni A4.
4. Primele 50 de fotografii - care au cel mai mare număr de distribuiri pe Facebook vor fi printate pe hârtie fotografică și afișate în zona centrală a Bistriței.
5. Fotografiile selectate vor fi, de asemenea, incluse pe un album foto electronic și postate pe site-ul Primăriei Bistrița.
6. Fiecare fotografie trimisă va fi însoțită de numele persoanei care a realizat-o și de indicarea locului / obiectivului reprezentat în fotografie (ex. Piața Centrală, Biserica de la „Coroana”, detaliu „Sugălete” etc.)
7. Concursul se desfășoară în perioada 27 aprilie – 15 mai 2016 (până la ora 23.59). Sunt calculate share-urile date exclusiv de pe pagina oficială de concurs până la data și ora menționate! (distribuirile făcute de pe paginile autorilor nu vor fi luate în calcul)
8. Fotografiile selectate pentru imprimarea și includerea lor pe panourile instalate în oraș și în albumul foto de pe site-ul Primăriei Bistrița vor fi anunțate în data de 16 mai, ora 12.00!
Fii Mândru de Bistrița! Munca ta va fi recunoscută public: fotografiile tale vor fi afișate la panoul de onoare „Mândru de Bistrița” instalat în cel mai vizitat punct din oraș și vor fi incluse în albumul electronic postat pe pagina oficială a Primăriei Bistrița!
Citiţi şi:
- Biserica Reformată la apus de soare, surprinsă de Maria La, a câştigat concursul „Mândru de Bistriţa”
- Cele mai frumoase fotografii de la Târgul Mare al Bistriței, premiate de municipalitate
- "PhotoVoice", ipostaze ale mediului
- 26 IUNIE- ZIUA INTERNAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
- Vor fi premiate cele mai frumoase instantanee cu tema Earth Hour!
Adaugă comentariu nou