Primăria Bistriţa va aprinde luminiţele de sărbători şi va deschide Târgul de Crăciun în 5 decembrie

Pregătirile pentru Târgul de Crăciun sunt aproape gata, se lucrează la montarea căsuţelor. Spre deosebire de anul trecut, vor fi mai multe căsuţe şi mai multe surprize. Potrivit primarului Ovidiu Creţu, Târgul de Crăciun se va deschide vineri, 5 decembrie, pentru toţi cei care vor să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă şi să se bucure de cei dragi, de colinde, de tradiţii şi obiceiuri ce marchează sărbătorile de iarnă. Tot în ajun de Moş Nicolae se va da startul iluminatului de Sărbători.

"Vineri, 5 decembrie, la ora 10.00, vom deschide Târgul de Crăciun, de data aceasta, lărgit. Anul trecut, am avut 10 căsuţe. Anul acesta, au mai venit alţi întreprinzători care au completat numărul respectiv. Cămara Bunicii a avut o prezentare bună, îi invităm şi în acest an. Noi am mai construit 10 căsuţe, aşa că vor fi cel puţin 20 de căsuţe. În anii următori, intenţionăm să ajungem la 30-40 de căsuţe.

După-amiază, la ora 17.00 vom aprinde luminile feerice ale oraşului. În plus, faţă de anii trecuţi, am acceptat şi trei firme care vor desfăşura alimentaţie publică, într-un mod civilizat. Am constatat că la târgurile mari din Europa se parctică acest lucru şi ceea ce este bun pentru Europa este bun şi pentru Bistriţa. Chiar am recomandat celor care vor să vândă vin fiert să ia legătura cu ceramiştii din zona Corund ca să facem şi noi căni personalizate, aşa cum văzut în celelate oraşe din Europa”, a declarat primarul Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă.

Comentarii

26/11/14 11:52
Vizitator

Centrul orasului Bistrita este sufocat de prea multe activitati pe care primarul Cretu le inghesuie aici. Cea mai mare prostie a fost amplasarea “cortului de cultura” exact in mijlocul drumului, blocand total latura estica a Pietei Centrale . De asemenea, acum si latura sudica a Pietei Centrale a fost blocata prin mutarea scenei de pe pietonal, anuland orice perspectiva asupra bisericii evanghelice. Acum si Pietonalul Liviu Rebreanu este strangulat de casutele din lemn amplasate in fata vitrinelor. Centrul orasului are mai degraba aspectul de bazar oriental si nu seamana nicidecum cu Viena sau Nürnberg, cum adesea se lauda primarul. De aceea, poate era mai bine ca macar Targul de Craciun sa fi fost amenajat in Piata Mica, unde casutele din lemn ar putea ramane in permanenta pentru a gazdui si piata de produse traditionale din timpul anului. In felul acesta, centrul ar deveni mai aerisit iar Pietonalul ar putea fi amenajat pentru sarbatorile de iarna, gazduind inclusiv Oraselul Copiilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5