Primarul Doru Crişan: Policlinică şi After School, în proiectare la Prundu Bârgăului
Pentru exerciţiul financiar european 2014-2020, autorităţile locale au în pregătire două proiecte importante în infrastructura de educaţie şi de sănătate. Potrivit primarului Doru Crişan, este aproape finalizată documentaţia pentru amenajarea unui centru After School. „Miercuri, 31 august, vom discuta în şedinţa de Consiliu Local documentaţia preliminară pentru o policlinică la Prundu Bârgăului, o investiţie necesară, pentru care sperăm să obţinem finanţare europeană”, ne-a declarat edilul bârgăuan.
Una peste alta, investiţiile îşi continuă drumul european la Prundu Bârgăului, pentru o comună ce reprezintă nu doar un pol pentru întreaga vale a Bârgăului, ci şi un punct important pe harta judeţului. „Sper ca împreună să reuşim să facem toate lucrurile frumoase pe care ni le-am propus, ca o adevărată echipă, iar eu sunt pregătit să fiu acolo unde cineva va avea nevoie de mine”, preciza, la începutul noului mandat, Doru Crişan. Lucrurile frumoase încep deja să se întrevadă.
Citiţi şi:
- Ecaterina Andronescu: Doamna învăţătoare poate organiza after school, dar nu cu elevii de la clasă!
- Taxă de 3 lei/oră/sală pentru programul After school, la Bistriţa! Vezi şi celelalte taxe pentru închirierea spaţiilor şcolare!
- S-au deschis porțile la "Ianiki After School Bistrița"!
- After-school la Telciu prin GAL Ţara Năsăudului
- Mitropolitul Andrei, în mijlocul copiilor de la programul de after-school „Sfântul Stelian” din Bistrița
Adaugă comentariu nou