Primarul Horea Petruţ: Dispensar medical la Domneşti, continuarea lucrărilor la canalizare, drumuri agricole, finalizarea drumului Măgurele –Jeica, printre priorităţi!

Administraţia publică locală din Mărişelu îşi creionează în aceste zile bugetul pentru anul 2021, la fel ca mai toate autorităţile locale, dar lucrează şi la alte documentaţii în vederea pregătirii unor investiţii sau accesării unor finanţări din fonduri europene sau guvernamentale.

         „Atât cât vremea ne-a permis, am început şi lucrări propriu-zise în teren, şi mă refer la balastarea unor străzi din Domneşti şi Sântioana, acolo unde s-au executat reţele de canalizare. Drumurile erau deja impracticabile, astfel că am intervenit cu piatră spartă. Atunci când vorm finaliza şi reţeaua de apă şi pe cea de apă uzată, vom trece şi la asfalatare. De altfel, zilele trecute au fost reluate şi lucrările din cadrul proiectului amplu de canalizare. Odată ce vom avea condiţii meteorologice prielnice, se vor reporni şi lucrările de modernizare a drumurilor agricole, un proiect finanţat din fonduri europene, pe care ne propunem să-l încheiem în mai-iunie 2021. Între timp, vom pregăti altă documentaţie, pentru a putea accesa alte fonduri prin AFIR”, ne-a explicat primarul Horea Petruţ.

         În ceea ce priveşte fondurile guvernamentale, Primăria Mărişelu a transmis ultimele clarificări către Compania Naţională de Investiţii, cu privire la un proiect inclus deja în Lista sinteză. Este vorba despre construcţia unui dispensar medical, la Domneşti, o investiţie estimată la 1,8 milioane lei, plus TVA. „Sper să demarăm această investiţie, iar în acea clădire vom avea cabinete pentru medici de familie, vom încerca să atragem un medic generalist, un medic stomatolog, vom amenaja o farmacie”, ne- a menţionat edilul comunei.

         De altfel, alte două proiecte au fost depuse de către Primăria Mărişelu la CNI, şi anume un proiect de modernizare a unor străzi din toate localităţile, cu o lungime de peste 20 kilometri, dar şi reabilitarea Căminului Cultural de la Domneşti.

         „Pentru Căminul Cultural de la Domneşti pregătim şi studiul de fezabilitate, pentru o eventuală depunere a documentaţiei la AFIR, pentru a accesa fonduri europene. Vrem să fim pregătiţi pentru oricare dintre oportunităţile de finanţare”, a precizat Horea Petruţ.

         O veste bună vine a venit de la Ministerul Dezvoltării şi pentru un proiect finanţat în etapa I a  Programului Naţional de Dezvoltare Locală. „Drumul Comunal 15,  Măgurele-Jeica, a fost finanţat prin PNDL I, pe vremea fostei administraţii a comunei. Au fost executate doar 50% din lucrări. Practic, din tronsonul de 6,2 km, mai sunt de asfaltat 2 k, plus accese, şanţuri, acostamente etc.”, a spus primarul comunei.

         Nu în ultimul rând, administraţia din Mărişelu pregăteşte studii de fezabilitate pentru 2 proiecte care ar putea fi susţinute de la bugetul local, pentru construirea unei capele pentru ceremonii funerare la Sântioana şi pentre amenajarea Văii Sântioana. „Am achiziţionat buldoexcavatorul anul trecut, ne propunem să cumpărăm şi un tractor cu remorcă, pentru ca mare parte din lucrările edilitare să le facem cu utilajele şi angajaţii noştri”, a adăugat Horea Petruţ.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5