Primarul Ioan Moniţa: Sper ca în mai-iunie, să putem înmâna primele extrase de Carte Funciară
Locuitorii din satele Romuli şi Dealu Ştefăniţei, dar şi persoanele din afara localităţii care au în proprietate teren pe raza comunei Romuli, sunt aşteptate la primărie pentru identificarea terenurilor prin raportare la noul cadastru. Anunţul a fost postat şi pe pagina de facebook a comunei, fiind parafat de viceprimarul Dan Vasile Moţ.
„Toate măsurătorile au fost făcute, lucrarea a fost depusă la OCPI BN, care a cerut o serie de completări, nu a respins-o. Este foarte bine dacă oamenii vin la Primărie să facem o verificare preliminară, unde constatăm inadvertenţe, le corectăm. În vreo 2-4 săptămâni, lucrarea va fi redepusă la OCPI. Noi sperăm ca prin mai-iunie să avem primele extrase de carte funciară”, ne-a declarat primarul Ioan Moniţa.
La nivelul comunei Romuli este în derulare un proiect amplu de cadastru general, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, finanţat de Guvernul României.
Potrivit primarului Ioan Moniţa, este vorba despre înregistrarea sistematică a circa 7000 de imobile de pe o suprafaţă – intravilan şi extravilan – de 10.000 hectare.
„Sperăm să putem duce la bun sfârşit acest proiect. Era o lucrare absolut necesară. Proiectele europene, pentru a putea fi accesate, sunt legate de natura proprietăţii. În perioada următoare, şi subvenţiile care se acordă pe suprafaţă vor fi legate de intabulare”, a explicat primarul Ioan Moniţa.
De altfel, la Romuli nu a fost făcută o lucrare de cadastru general de peste un secol. Practic, în 1913, austro-ungarii au demarat măsurătorile, dar nu au fost duse la bun sfârşit pentru că a venit războiul.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Moniţa: Sper ca în ianuarie 2022 să putem înmâna extrasele de Carte Funciară! Fonduri pentru drumuri şi poduri, solicitate prin Programul Naţional de Investiţii
- Primarul Ioan Moniţa: Cadastrul general, unul din cele mai importante proiecte pentru comuna Romuli! Primele extrase de carte funciară, în septembrie
- Romuli, a doua comună din Bistriţa-Năsăud cadastrată integral! Miercuri, vor fi înmânate primele extrase de Carte Funciară!
- Romuli, a doua comună cadastrată integral din Bistriţa-Năsăud. Primarul Ioan Moniţa: Sperăm ca în aprilie-mai să înmânăm extrasele de carte funciară
- La Romuli, peste 90% din investiţii sunt susţinute din fonduri europene! Ioan Moniţa: Pregătim noi studii pentru liniile de finanţare care vor fi lansate
Adaugă comentariu nou