Primarul Ioan Turc: 3,7 milioane de lei alocați prin PNRR pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu”

Primarul municipiului Bistrița anunță că 3,7 milioane de lei au fost alocați prin PNRR pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu”.
"Printre lucrările de reabilitare termică a elementelor clădirii se numără instalarea tâmplăriei termoizolante cu performanță ridicată, izolarea faţadei cu o termoizolație de 20 cm, izolarea termică a soclului cu un sistem termoizolant rezistent la umezeală, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere sau afectează funcționalitatea clădirii.
Vom reabilita și moderniza instalația de distribuție a agentului termic pentru încălzire și apă caldă, precum și corpurile de încălzire și centrala termică proprie, în scopul creșterii randamentului și al reducerii emisiilor echivalent CO2", explică edilul Bistriței.
Vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei (energie solară) și vor fi modernizate instalațiile de iluminat, corpurile de iluminat existente fiind înlocuite de unele cu eficiență energetică ridicată, tehnologie LED, dotate cu senzori de mișcare.
Vor fi introduse grile pentru aerisirea controlată și pentru evitarea apariției condensului, iar calitatea aerului interior va fi asigurată de echipamente de ventilare mecanică.
Alte lucrări de intervenție includ: refacerea finisajelor interioare; refacerea perimetrală a trotuarelor de protecție; repararea acoperișului tip șarpantă; sistem de colectare și evacuare a apelor meteorice; amenajarea unei zone de colectare selectivă a deșeurilor; refacerea în totalitate a instalațiilor sanitare, termice, electrice, de utilizare a gazelor naturale; refacerea branșamentelor și a racordurilor, îngropat, în vederea contorizării și monitorizării: apă - canal, gaz, energie electrică, telecomunicații; realizarea instalațiilor de curenți slabi (instalații detecție semnalizare și alarmare incendiu, instalații voce-date, supraveghere video, antiefracție, control acces acces); amenajarea incintei cu mobilier urban „smart” din materiale naturale; înlocuirea imprejmuirii incintei în vederea creșterii securității copiilor; accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități (persoane cu handicap locomotor, vizual), sistematizarea terenului din incintă, amenajarea spatiului verde și realizarea de alei pietonale din materiale naturale prietenoase cu mediul.
Proiectul include și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Lucrări de viitor, pentru viitor!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5