Primarul Ioan Turc a prezentat principalele investiții ale administraţiei din 2023 și proiectele anului 2024

La început de an, primarul Ioan Turc a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, o parte din proiectele pe care municipalitatea le-a derulat anul trecut, dar a punctat şi o serie de investiţii care vor căpăta contur în acest an.

         Printre proiectele evidenţiate s-au numărat reconfigurarea Axei de transport str. Gării – str. Năsăudului şi  Linia Verde, două proiecte majore, cu finanţare europeană, puntea de pe str. Tudor Vladimirescu, achiziţia autovehiculelor electrice – municipiul Bistriţa fiind, după Bucureşti, al doilea oraş ca număr de maşini electrice achiziţionate prin programul pus la dispoziţie de către AFM; noua staţie de asfaltare pentru producerea mixturilor asfaltice, amenajarea spaţiului verde de pe B-dul Republicii.

În retrospectiva anului 2+23, primarul Turc s-a referit şi la demolarea punctelor termice, „adevărate focare de infecţie” prin care se valorifică terenurile pentru suplimentarea locurilor de parcare.

Blocul social de la Viişoara, reabilitarea energetică şi estetică a blocurilor, asfaltarea străzilor de pământ, reintroducerea în circuit a Bisericii Evanghelice, modernizarea infrastructurii şcolare  - Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Liceul Tehnologic de Servicii - sunt alte proiecte evidenţiate de primarul Ioan Turc.

         Edilul Bistriţei s-a referit şi la alte proiecte care vor fi implementate în acest an, de la construirea de parcări (str. Lupeni, str. Crinilor, str. Bistricioarei), pasajul subteran care va lega str. Tărpiului de str. Gării, Alpine coaster, regenerare urbană în centrul istoric şi zonele  Independenţei Nord şi Andrei Mureşanu, un parc cu panouri fotovoltaice, la Sărata,  construcţia a două blocuri ANL, reabilitarea fostului Cinematograf Omnia care va deveni clădirea în care va funcţiona viitorul Teatru de Stat bistriţean, dar şi o serie de investiţii în unităţi şcolare -  precum Palatul Copiilor, CN „Liviu Rebreanu”, Grădiniţa şi Creşa nr. 3, Liceul Tehnologic Agricol, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Colegiul Tehnic INFOEL (corp C şi D), Şcoala Generală Sigmir, Grădiniţa cu Program Normal nr. 7, Grădiniţa cu Program Normal nr. 16 (str. Cerbului), reabilitare Cămin Cultural Ghinda.

„Scăpăm oraşul de 300 de rable, apreciem că un loc de parcare la sol costă cam 15.000 euro, putem face şi un calcul, pentru 600 de lei, eliberăm un loc de parcare. (...) Vom schimba soluţia modului în care gestionăm gunoiul. Vom avea 100 de platforme îngropate şi alte 90 de platforme supraterane”, a mai declarat Turc.

În prezentarea primarului Bistriţei au fost surprinse şi programele de susţinere a sportului de masă, evenimentele culturale, Târgul de Crăciun etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5