Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu directorul general al ANL! În prima etapă, 72 de locuinţe în Subcetate
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, s-a întâlnit, la Bistrița, cu Gabriel Ionuț Stanciu, directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe.
"Primăria municipiului își propune construirea a peste 200 de locuințe ANL. Prima etapă prevede 72 de unități locative în zona Subcetate. Studiul de fezabilitate pentru realizarea acestor locuințe a fost aprobat în Consiliul Local al municipiului Bistrița și se referă la ridicarea a două blocuri cu câte 36 de apartamente, valoarea investiției fiind de 4,8 milioane de euro.
Hotărârea de consiliu a fost transmisă la Agenția Națională pentru Locuințe, iar în luna ianuarie a anului 2023, ANL va contracta proiectarea tehnică și execuția acestor unități locative", a explicat edilul municipiului, Ioan Turc.
Citiţi şi:
- 164 de bistriţeni au primit cheile locuinţelor ANL! Viceprimarul Cristian Niculae: Sunt 773 locuinţe ANL în Bistriţa
- De Mărțișor, 16 tineri din Lechința au primit cheile de la locuințele ANL!
- A fost avizat studiul de fezabilitate pentru cele două blocuri ANL din cartierul Subcetate
- Arhitectură modernă pentru noile blocuri ANL din Subcetate!
- Mitropolitul Andrei, la sfințirea Bisericii din Subcetate. Parohul Viorel Creța, hirotesit iconom stavrofor! Secretarul de stat Victor Opaschi și Ioan Oltean, Ordinul "Episcop Nicolae Ivan". Primarul Ioan Turc, Ordinul „Mihai Vodă"
Comentarii
Referitor la CF nr. 73519 din mun. Bistrița, drum de servitute cu acces la drum public nu este modernizat, in dreptul canalizari spre bloc 61 A CF nr. 50045 sunt doua cămine de canalizare, al cărui asfalt sa stricat ajungânduse la un crater în asfalt, administratorul drumului nu a mai facut nici o investiție la drum , cu toate că au continuat și construirea altor blocuri in zonă peste 355 de apatamente.Iar primăria va construi pentru ANL alte 200 de apartamente ce-ia ce face imopsibilitatea circulației orcarui transport de orce fel mentionat în CF 73519 .
Adaugă comentariu nou