Primarul Ioan Turc: Se configurează porțiunea reabilitată a străzii Tărpiului, din zona cu pământ a drumului!
Se configurează porțiunea reabilitată a străzii Tărpiului, din zona cu pământ a drumului! Mai nou, a fost realizată o parte din trotuar și se lucrează la bordurare. După ce s-a construit o rețea pentru canalizarea apelor pluviale, inclusiv cu guri de scurgere Geiger, se continuă lucrările până la zona de asfalt pentru refacerea integrală a patului drumului. Până la sfârșitul anului, pe acest sector va exista carosabil nou, cu un strat binder, pe anumite sectoare fiind și trei benzi de circulație, dar și stâlpi zincați de iluminat public, cu cabluri ingropate, explică primarul Ioan Turc.
Pe strada Aerodromului, cetățenii care locuiesc în zonă, dar și cei care tranzitează înspre Cocoș (pârtie, traseu downhill, viitorul bazin olimpic) sau înspre Valea Ghinzii, au parte de un drum reabilitat integral, municipalitatea finalizând aici ample lucrări de investiții.
La Biserica Evanghelică, suntem într-un stadiu avansat, premergător încheierii lucrărilor de reabilitare. Se intervine la înlocuirea podelei cu piatră, jumătate din suprafața interioară, cu încălzire prin pardoseală, fiind deja pietruită. După finalizarea fațadei dinspre primărie, ar mai fi unele elemente de restaurat la interior, iar apoi va fi adus mobilierul și orga.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Turc: Lucrările progresează vizibil pe strada Tărpiului, după 30 de ani de promisiuni neonorate
- Lucrările de modernizare de pe str. Tărpiului avansează vizibil!
- Crin Pântea: Reabilitarea străzii Tărpiului ar trebui să fie suportată din bugetul local
- Zona calamitată de la Luşca, refăcută! Porţiunea de drum, asfaltată anul viitor
- Ioan Turc: Oamenii de pe strada Tărpiului s-au plâns că elevii nu beneficiază de un microbuz școlar
Adaugă comentariu nou