Primarul Nicolae Moldovan: Viziunea pe care ne-o propunem pentru localitate este ca orașul Beclean să fie un centru al inovaţiei şi oportunităţilor, un smart future city, cu stabilitate economică pentru toți cetățenii
Primarul Nicolae Moldovan este de părere că Becleanul trebuie să se dezvolte ca o localitate europeană, cu standarde de calitate aferente fiecărui domeniu cheie - infrastructură, industrie, agricultură, servicii publice și comerciale, resurse umane, asistență socială, educație, sănătate, siguranţa cetăţeanului etc, dar şi să se integreze şi să valorifice activ, la nivel regional, potențialul existent.
Edilul-șef al orașului de pe Someș explică într-un interviu felul în care se dezvoltă Becleanul și care este în opinia domniei sale evoluția orașului pentru viitor.
Ce investitii private ati atras in Beclean in ultimii 2-3 ani si ce investitii mai puteti atrage?
Nicolae Moldovan: Becleanul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare pe mai multe planuri, în principal datorită fondurilor europene de zeci de milioane de euro pe care am reușit să le atragem în orașul nostru în toate domeniile. Investițiile administrației locale sunt completate în plan privat de către investitorii din industria metalurgică, servicii, construcții, dar mai ales pe plan turistic. Faptul că am reușit să atragem proiecte europene în domeniul turistic, realizând practic de la zero o stațiune turistică - Băile Figa - e ceva extraordinar.
Această dezvoltare a atras după sine ca un magnet o serie de investiții private în domeniul serviciilor Horeca, azi există 2.000 de locuri de cazare, toate sunt investiții care au o valoare de peste 10 milioane de euro.
Turismul reprezintă un element central al politicii de dezvoltare durabilă a orașului Beclean, însă potențialul turistic al zonei rămâne în continuare un element care poate fi valorificat.
Valorificarea acestuia în paralel cu inițierea, susținerea și materializarea unor demersuri acționale și investiționale se poate realiza prin atragerea de surse publice și private. Astfel, ne propunem mereu ca localitatea Beclean să se impună ca un actor local de prim rang.
Prin încrederea ce am oferit-o investitorilor s-au construit în mediul privat tot cu ajutorul fondurilor europene: Fabrică de lactate, Fabrică de oțet, Fabrică de prelucrare a pieilor, marochinărie curele etc. Chiar acum suntem în implementarea unui parc industrial unde vrem sa atragem diverse domenii de producție.
Ce fonduri europene ati accesat?
Nicolae Moldovan: Știm că Becleanul trebuie să se dezvolte ca o localitate europeană, cu standarde de calitate aferente fiecărui domeniu cheie - infrastructura, industria, agricultura, serviciile publice și comerciale, resursele umane, asistența socială, educația, sănătatea, siguranţa cetăţeanului etc, dar şi să se integreze şi să mobilizeze activ, la nivel regional, potențialul existent. Drept urmare, am urmărit mereu să accesăm proiecte care să contureze acest profil european al localității noastre. Avem accesate și în implementare proiecte de mobilitate urbană durabilă, proiecte prin care reușim să aducem conceptul de smart-city mai aproape de cetățeni. Am realizat tot prin intermediul acestor proiecte transportul public urban cu autobuze electrice, 15 kilometri de piste de biciclete, semaforizare inteligentă, bănci cu încărcare rapidă a telefoanelor mobile.
De asemenea, avem în implementare în prezent mai multe proiecte din fonduri europene: Creșterea Eficienței Energetice în sistemul de iluminat public al orașului Beclean, Centrul Cultural “Liviu Rebreanu”, Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului orăşenesc Beclean, Centrul social de zi, Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din orașul Beclean, Centrul Recreativ Legacy, Varianta de ocolire a orașului Beclean.
Care sunt cele mai spectaculoase proiecte realizate pana acum?
Nicolae Moldovan: De departe, proiectul turistic Băile Figa este unul dintre cele mai spectaculoase proiecte pe care am reușit să le realizăm și care se bucură de o recunoaștere națională și nu numai, având de anul acesta statut oficial de stațiune turistică de interes local.
Un alt proiect cu impact major asupra vieții comunității orașului Beclean este Campusul Colegiului Național “Petru Rareș”, prin intermediul căruia tinerii din orașul nostru au parte de un mediu de învățare la standarde europene.
Tot un proiect european cu impact semnificativ pentru comunitatea orașului Beclean este Grădinița cu Program Prelungit “Albă ca Zăpada”, realizată după un concept japonez cu spații vaste de învățare pentru copii, zone de interes pentru interacțiunea celor mici și multe jocuri educative, plus dotări inteligente. Noua clădire conține mobilier cu design prietenos și viu colorat, numeroase jocuri educative pentru diferite grupe de vârstă, sisteme de monitorizare video, dar și bucătărie dotată cu aparatură profesională și săli de baie cu toalete și duș pentru copii. “Reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit Albă ca Zăpada, localitatea Beclean” asigură un proces educaţional la standarde europene și crește participarea populației preșcolare la procesul educațional.
Pe de altă parte și Reabilitarea completă a Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Beclean este o investiție care impresionează prin dotările sale și abilitatea de a oferi cetățenilor un act medical la standarde înalte.
Dar în plan?
Nicolae Moldovan: Nu ne oprim aici. Avem deja mai multe pentru care deja am făcut pași concreți pentru implementare, iar aici vă enumăr câteva dintre viitoarele proiecte: Grădina Urbană Transilvania care se va desfășura pe o suprafață amplă chiar în vecinătatea Băilor Figa, Dezvoltarea și Regenerarea urbană a spațiilor publice din orașul Beclean, în completare un al treilea proiect de mobilitate urbană durabilă “Beclean - Orașul inteligent”, Faleza Someșului pe toată lungimea orașului o vrem modernizată cu râul Someșul Mare ce este în sine o atracție; Extinderea turistică în cadrul stațiunii Băile Figa, Izolare de blocuri până reușim să fie reabilitate termic toate din oraș, Reabilitarea Spitalului orășenesc Beclean ca o completare desăvârșită cu Ambulatoriul; Ne dorim de asemenea un parc industrial unde investitorii să aibă un spațiu adecvat pentru desfășurare activității cu facilități diverse, Muzeul sării pentru a valorifica situl arheologic din orașul nostru, o Piață Mare agroalimentară modernă cu toate facilitățile de la A la Z, plus Reabilitarea Școlilor Generale din oraș asemeni Campusului.
Cum ati reusit sa atrageti fondurile europene?
Nicolae Moldovan: Am format în administrația locală un corp de specialiști în accesarea fondurilor europene care sunt la zi cu toate oportunitățile. Avem o Colaborare directă cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și astfel reușim să fim la zi cu toate oportunitățile.
Fiecare proiect atrage după sine un altul în completare. Cred că o cheie a succesului este valorificarea fiecărei idei și încrederea că fiecare proiect gândit va avea și succes de implementare.
Cât de pregatiti sunt cetatenii pentru aceste schimbari?
Nicolae Moldovan: Odată ce sunt vizibile, majoritatea cetățenilor sunt deschiși pentru noi proiecte. Fiecare proiect de la concept la idee este promovat prin toate posibilitățile și consultăm public prin chestionare îmbunătățirea fiecărui proiect astfel la maturitate să atragem în parteneriat și cetățenii.
Ce ne puteți spune despre investitiile din sistemul medical si cel de învățământ?
Nicolae Moldovan: Mereu în strategia locală sănătatea și educația au fost o prioritate. Cum am menționat anterior, cele mai importante si spectaculoase proiecte sunt din sfera educațională si a sănătății.
Dar despre evoluția populatiei în privința viitorului?
Nicolae Moldovan: Dacă la ultimul recensământ aveam 10.404 locuitori, astăzi avem 12.640. Au fost atrași prin construirea de blocuri noi (ANL, locuințe sociale, blocuri pentru medici, cartiere noi cu toată infrastructura de utilități la fiecare locuință).
Dorim să oferim stabilitate orășenilor, iar viziunea pe care ne-o propunem pentru localitate este ca orașul Beclean să fie un centru al inovaţiei şi oportunităţilor, un smart future city, un loc plăcut în care să trăieşti, să munceşti şi să studiezi; o comunitate cu autorităţi locale responsabile şi deschise, cu cetăţeni activi şi o comunitate de afaceri dinamică şi implicată.
Citiţi şi:
- 24 de străzi din Beclean, modernizate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”
- Aşa vor arăta microbuzele electrice! Nicolae Moldovan: Becleanul devine un adevărat smartcity
- Primarul Nicolae Moldovan: Cea mai importantă vizită din istoria localității noastre! Comisia Europeană, la Beclean!
- Proiectele care vor contribui la procesul de modernizare a Becleanului, prezentate de primarul Nicolae Moldovan
- Profesorul Vasile Pop, reales preşedinte al PSD Beclean. Radu Moldovan: Echipa PSD de aici un etalon pentru orice organizație politică
Adaugă comentariu nou