Prioritar, „extratereştrii” sunt demoni (2)
Vom aduce aminte o mărturisire interesantă a vrednicului de pomenire mare duhovnic Ilie Cleopa, care relatează o întâlnirede gradul trei (contact direct) cu ceea ce numim actualmente „extratereştri” .
„Eram într-o noapte la ora unu în coliba mea. Făcusem miezonopticaşi eram la sfârşitul utreniei, când deodată aud: buf-buf-buf!! Se cutremura pământul. Eu am ieşit să văd ce se aude, dar când am deschis uşa de la bordeiul meu, am văzut afară o lumină mare şi în lumină o maşină de alamă cu multe roţi (un clasic OZN -n.n.) Din ea a coborât un om înalt, p făptură înaltă, cu ochi mari, pe jumătate albi şi pe jumătate negri, care numai atât a zis: „Ce cauţi aici?” (Acesta a fost momentul cel mai important. În loc să intre în dialog cu „extraterestrul”, cumarfi făcut alţii, să zicem dl cosmopoet A. C. Miloş).părintele şi-a dat seama că se află în faţa unei curse diavoleşti.)
„Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfinţii Părinţi: că dacă ai Sfintele Taine, îl ai pe HRISTOS viu! Eu aveam Sfintele Taine într-o scorbură de lângă bordei. Când am văzut aşa, am intrat repede înăuntru, făcându-mi Cruci, am cuprins bradul cu Sfintele Taine în braţe şi numai atât am zis: „Doamne IISUSE, nu mă lăsa!” Să vezi tu atunci rugăciune, când este dracul la uşă! Şi când m-am uitat din nou afară, l-am văzut cum se dădea înapoi, alungat de puterea lui HRISTOS. Lângă bordei era o râpă mare, unde a căzut acelduh necurat. Dar cum a căzut? Când a ajuns la râpă, s-a dat de trei ori peste cap cutot cu maşină şi pe urmă a căzut şi s-a făcut un zgomot mare de mi-au ţiuit urechile până a doua zi la ora unu.”
Citiţi şi:
- Meditaţie la Duminica a XXIV-a după Rusalii
- Pr. Vasile Beni: Un exemplu practic de mărturisire a credinţei
- Soborului mai-marilor Arhistrategi Mihail şi Gavriil
- Pr. Vasile Beni: Fiecare Biserică este un izvor al tămăduirilor sufletești și trupești
- Pr. Vasile Beni: Fii recunoscător pentru lucrurile bune din viaţa ta
Adaugă comentariu nou