Pr. Vasile Beni: Un exemplu practic de mărturisire a credinţei

Textul Evangheliei Duminicii a şasea de după Rusalii: „În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele. Atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor”(Matei 9,1-8).

Dragii noștri credincioși!

Evanghelia Duminicii de azi vrea să ne dea o pildă, o mărturie vie despre dragostea noastră faţă de aproapele, care are la bază credinţa manifestată prin fapte bune. Dragostea, credinţa şi faptele bune fiind mijloace esenţiale ale mântuirii omului. Acest lucru îl arată Sfântul Apostol Iacob zicând: „Tu ai credință, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea” (Iacov 2, 18), deoarece „credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).

    În cele ce urmează voi încerca să mă opresc la învăţătura despre credinţă, exemplificată printr-o pildă dar şi mesajul pe care vrea să ni-l transmită această Evanghelie.

1.     Ce este credința teoretică. Putera sufletească de a accepta ca adevărate datele învățăturii de credință, ce nu pot fi înțelese rațional uneori sau nu pot fi văzute cu ochii. Iar această credință noi  ne-o mărturisim de fiecare dată atunci când rostim Crezul sau Simbolul credinței

Pentru că în Crez noi ne mărturisim credința în Dumnezeu-Tatăl, Care a creat lumea, în Dumnezeu-Fiul, Care a mântuit-o și în Dumnezeu-Duhul Sfânt, Care îi poartă de grijă. Ne mărturisim credința în Biserică și care este “una, sfântă, sobornicească și apostolească”, în Sfintele Taine, dar și faptul că ne îndreptăm spre viața veșnică, pe care de altfel o și așteptăm.

         2. Ce este credința practică. Este credința noastră  personală, prin care noi contribuim la săvârșirea unei minuni. Iar Sfânta Scriptură ne oferă asemenea exemple:

  a. Cu un prim exemplu ne întâlnim la femeia cananeancă care, venind la Iisus, l-a rugat stăruitor să-i vindece fiica, iar ca răspuns îi zice: „O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela (Matei 15, 28).

b. Un alt exemplu întâlnim la vindecarea orbului din Ierihon care, apropiindu-se de Iisus, îl ruga: ,,Fiule a lui David, fie-ți milă de mine! Ce voiești să-ți fac? Doamne, să văd! Vezi! Credința ta te-a mântuit (Luca 18,42).

c. Tatăl copilului lunatic se roagă zicând: “Cred Doamne! Ajută necredinței mele” și Iisus îl vindecă pe copil.

 d. Iar în Evanghelia de astăzi ni se spune „Şi Iisus, văzând credinţa lor” L-a vindecat pe slăbănog.

3. O pildă despre ajutorarea aproapelui

 Doi oameni se hotărăsc să meargă la Ierusalim pentru a participa la slujba de Înviere şi pornesc spre mare de unde trebuiau să ia vaporul. În drum spre mare, poposesc să bea apă lângă o fântână. Aud gemete de durere venind dintr-un bordei din apropiere. Unul dintre ei zise - mă duc să văd. Şi află acolo doi bătrâni înfometaţi, bolnavi, neavând pe nimeni. N-aveau ce mânca şi le împarte mâncarea, le aprinde focul şi încearcă să le aline suferinţa.Trecu timpul şi îşi dădu seama că vaporul a plecat şi el nu mai poate ajunge la Ierusalim. Şi îi păru rău că n-a putut merge în locul pe unde a umblat Iisus, dar s-a bucurat că a făcut o faptă bună. Celălalt ajunse la Ierusalim înaintea slujbei Învierii şi se aşeză cât mai aproape de altar ca să se roage, dar îndreptându-şi privirea spre altar îl văzu pe prietenul său cu care a pornit spre Ierusalim, aproape de patriarh, că se ruga acolo. Bucuros că l-a văzut l-a aşteptat după slujbă să se întâlnească cu el să meargă împreună acasă, dar el nu apăru. Nedumerit se întoarse acasă şi povesti fiecare ce au făcut şi a înţeles că, prin fapta de milostenie, a primit mai mare dar de la Dumnezeu decât cel care a ajuns şi s-a rugat la locurile sfinte. (Lev Tolstoi).

Mesajul pe care vrea să ni-l transmită această evanghelie.

          Fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili faţă de cei care sunt în suferinţă. Pentru că, fiecare dintre noi la un anumit moment dat din viaţa noastră am avut nevoie de ajutor din partea celor apropiaţi. Şi trebuie să recunoaştem că şi de acum înainte avem nevoie.

       Întrebarea este însă ce fac eu pentru aproapele, pentru cel ce are nevoie de ajutorul meu. Cum mă comport când văd un om bătrân, un om cu handicap sau un om bolnav? Mă gândesc că şi eu aş putea ajunge aşa?

Sunt lucruri care ar trebui să ne dea de gândit. Amin!