PRO-VERBE: Tăcerea e de aur și vorbele de-argint
-
View the full image
Revista Zestrea
“Tăcerea e de aur și vorbele de-argint”, se spune pe la noi și numai adevăr este în aceste vorbe. Câtă energie adună în ea tăcerea! Ea este un moment privilegiat al vieții, cultivat în exercițiile ascetice ca o performanță a existenței umane. În mediul cotidian, tăcerea este mai greu de găsit, pentru că între oameni domnește o rumoare continuă, un bâzâit neîntrerupt, un sunet difuz pe care îl fac vorbele rostite cu sau fără rost.
Tăcere. Tăcere. Tăcere. Este imposibil să rostești acest cuvânt fără să-ți amintești de povestirea “Tăcere-o fabulă“ a marelui romantic american Edgar Allen Poe.
Dar apare o problemă: cum pot comunica oamenii tăcuți? Desigur, spun eu, prin scris și prin citit. Scrisul este o formă de comunicare în tăcere: tace cel ce scrie, tace cel ce citește, iar tăcerile lor puse împreună nasc o formă profundă, misterioasă, aproape magică de dialog. Este o legătură care traversează timpul și spațiul. Tăcut a rămas Marcus Aurelius, tăcut a rămas Pitagora, tăcut este Socrate, tăcut stă între noi Iisus. Și totuși, în tăcerea noastră comună putem să le citim vorbele și să ni le apropiem.
Atunci când este folosită cu discernământ, tăcerea devine o forță colosală - poate chiar una dintre cele mai profunde forme de comunicare. Sfântul Isaac Sirul spunea: „Tăcerea este taina veacului ce va să fie, iar cuvintele sunt unelte ale acestei lumi.” Nu este de dat tăcerea pe vorbe nepotrivite de aceea se cere ca atunci când spunem ceva, acel ceva să fie mai prețios decât tăcerea. O altă sentiță dragă, de această data din din Pateric, ne amintește:„Tăcerea este mama rugăciunii; cine iubește tăcerea, se apropie de Dumnezeu.”
***
ALEXANDRU UIUIU este scriitor și jurnalist, născut în Feldru BN, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, având titlul științific de Doctor obținut la U.B.B.. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând scriitoricește în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Mișcarea Literară”,"Euphorion",Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

























Adaugă comentariu nou