Prof. Rus Augustin: Ar putea fi salvatoare candidatura la Președinție a Președintelui Academiei Române - Ioan Aurel Pop
Ca cetățean (nu turmentat), urmăresc prin intermediul radioului, televiziunilor, internetului, etc. evenimentele mai importante care se petrec acum și față de care nu poți fi indiferent unde au loc și ce urmări au. Găsesc multe „similitudini” între evenimentele de acum și cele petrecute într-un timp mai apropiat sau mai îndepărtat, căci nu degeaba cei mai mulți istorici sunt de părere că ... „istoria se repetă”,fără a cădea de acord la ce interval de timp. Soarta lumii este decisă de marile puteri prin înțelegeri din care răzbat doar frânturi spre cei mulți și slabi.
„Orb cine nu vede”, cum spunea N. Bălcescu referitor la cauzele revoluției de la 1848,că situația actuală din România, sub toate aspectele ei, este rezultatul unor acumulări cantitative în sistemul politic, economic, social, cultural, de mentalități individuale și colective, acumulări petrecute odată cu trecerea de la un sistem de conducere și guvernare, la altul, întemeiat pe alte principii, legi, valori, aspirații ale cetățenilor etc. Când acumulările sunt numeroase, mai ales sub aspect negativ, ele răbufnesc sub diferite forme și cu urmări imprevizibile. Cel mai vizibilă este neîncrederea populației în clasa politică, fapt alimentat și de decizii controversate ale unor decidenți (ex. Hotărârea C.C de anulare a alegerilor prezidențiale ). Contestatarii acestei hotărâri au un motiv de manifestare sub diverse forme și probabil până la următoarele alegeri, spiritele nu se vor potoli. În acest context, ar putea fi salvatoare candidatura la Președinție a Președintelui Academiei Române Ioan Aurel Pop, un „intelectual subțire”, capabil să judece „fără ură și părtinire” evenimente, oameni, fapte etc. promovând modestia, bunul simț, dragostea și respectul față de adevăratele valori ale neamului românesc, fără dorința de îmbogățire, dânsul fiind înainte de toate deja ... „bogat spiritual”. Poate cei apropiați îl vor convinge să-și depună candidatura, până (vorba lui nenea Iancu) „nu e timpul pierdut”, convins fiind că ar putea fi ... „amie certus in re incerta!”.
Prof. Rus Augustin
Citiţi şi:
- Ziua Poliţiei Române- Concert caritabil de chitară clasică
- Geoană îşi depune candidatura la BEC în aceeaşi zi cu Băsescu
- Antonescu, tinerilor USL: Nu ne-am întâlnit ca să-mi confirm candidatura la Preşedinţie, pentru că nu a infirmat-o nimeni
- Tinerii social-democraţi bistriţeni susţin candidatura lui Victor Ponta
- „Oprescu va fi candidatul PSD la preşedinţia României”
Comentarii
Sunt de acord cu propunerea domnului profesor Rus Augustin! In contextul actual când, mai mult că oricând, toată lumea dorește 'altceva' față de ceea ce a fost, haideți să îl aducem în fața națiunii pe Dl. Academician Ioan Aurel Pop! Eventualilor detractori le spun de pe acum: " care dintre voi este fara de păcat să arunce primul piatra"!
Dumnezeu să ocrotească Romania!
Adaugă comentariu nou