Prof. Vasile Găurean: De toată....cacaoa

Uff!!! Am oprit constituțional cărul cu fân al democrației româești  tocmai pe buza prăpastiei și în ultimele două minute din ceasul al doisprezecelea.  Vehiculul mergea singur, fantomatic. Pe loitrea carului nu mai era nimeni.

        În car erau banii mulți pentru cele două tururi de prezidențiale și care s-au dus în hău prin „parbrizul ” carului și pe sub loitre. Dar cui îi pasă de bani în Țara risipei? Cazul nu este o excepție, aceasta e regula.

               Punem întrebarea rusească: kto vinavatî? Cine deci? Putem arăta cu degetul. Nu, nu în sus degetul, acolo e Dumnezeu, ci drept înainte, spre  Instituțiile esențiale ale  statului: SRI (și încă opt Servicii, care se calcă pe bombeuri), DIICO(a)T(e), Parlamentul, CCR; fiecare cu atribuțiile lui din fișa postului, nu și-au făcut treaba. „La noi” (cum zice dl. CC), prima preocupare este căpătuiala proprie, puterea proprie, „partidul meu”. Țara poate pieri, fie, dar să rămână partidul. Asta le e logica, iar interesul național (hulita icoană a dragostei de țară) este roata de rezervă a carului (iar domniile voastre știți că la carul cu boi sau fără, nu există roată de rezervă. Nici în tablourile lui N. Grigorescu).

        Sunt și indivizi pe persoană fizică ce au făcut jocuri de gleznă, dansuri care le-au adus trăsnetul înfrângerii  în locul certei biruințe. Nu-i plac lui Dumnezeu vicleniile, ci vrăjmașului Mamona.

               Onoratele Instituții ale statului român n-au priceput că în democrația adevărată nu există Libertate absolută, ci numai Libertate.

        Nu poți face orice vrei, nu suntem fiecare un rege Ludovic Soare. Te mărginesc, te limitează Constituția țării tale (chiar și pe regi), legile tale, tratatele și alianțele țării tale. Să nu fi văzut niciodată onoratele instituții și cetățenii că drumul are șanțuri care îl mărginesc? Că râul are maluri care opresc diluviile, că are calul frâul lui? Acest rol,  de șanțuri, maluri și frâie îl au legile, tratatele, alianțele și regina lor, CONSTITUȚIA.

               Din Haos, aceste elemente fac ordinea  într-un stat, iar unde este ordine, este frumusețe și armonie și pace socială.

        Dacă vrei să ne întoarcem la legionarism  și neutralitate și alte stricăciuni de cap, cere întâi schimbarea legilor care interzic acelea. Facem referendum, aprobăm și dăi înainte. Nu mai interesează că ne sinucidem sau nu. E legal.      

               Elveția vrea să iasă din neutralitate și să se alăture alianței europene. Pe ei nu-i paște vreun pericol și totuși vor să fie de partea dreptății și ordinii internaționale. Țări mari și puternice, ca Suedia și Finlanda, tocmai au renunțat la neutralitate, ca să se pună la adăpostul de beton al NATO, iar ție, plebe, ți se vorbește despre țară nealiniată și neutralitate, iar domnia ta zici: „am grijă numai de poporul meu”.  Nu știm noi al cui croncănit este?

        Venezuela este țară mai bogată în petrol decât Arabia Saudită. Au alungat companiile străine și acum au șomaj, sărăcie și foame, încât și-au mâncat girafele. Promiteți apă energie, hrană, bemzină gratis. Tuturor.  „Poate numai la închisoare sau la Zoo ”-zice cineva, dar nu în lumea largă.

      Cum s-a imtervenit în cazul Șoșoacă, cu toate paragrafele citate de Curte, era cazul și la prezidențiale sau să fie avertizati cațavencii că tractorul lor o ia peste lucerna verde și nu e îngăduit.

        Toate statele europene s-au angajat prin OSCE că nu vor modifica prin violență granițele Europei. Domnul Putin, nu, el vrea nu doar să modifice granițe, ci să desființeze statul ucrainean. Dar uite că broasca ucraineană  îi stă în gât și îl sufocă, neputând nici s-o înghită, nici s-o arunce.

        Ce fel de creștin poți să fii să spui că ție nu-ți pasă de mamele și copiii Ucrainei, care mor de frig? („Ai fost acolo?”) Numai aceștia, fiindcă bărbații sunt pe front, fabrică arme sau sunt în morminte. Oare lor nu le este dragă țara lor, precum  oratorilor noștri?

        Există și vid legislativ. Să fie clar ceea ce excede unor funcții atât de importante, de la Primar la Parlament și Președinte. Dacă ești la gherlă, nu ar fi normal să  lași pe alții să voteze, iar tu să te gândești la ce ai făcut? După ce te vei vindeca să fii iar cetîțean normal. Umanisml nostru joacă teatru, pictează în închisoare, votează, candidează...

        Iubiții mei, cititori, atât de ușor de păcălit, când va veni Antihristul în lume nu-l veți recunoaște, fiindcă el se va arăta la început foarte evlavios (urechilor, auziți?), inteligent, fermecător de frumos, seducător, bun și empatic. Veți încremeni însă de spaimă când își va arăta colții și va zdrobi fără milă pe orice om sau popor care nu i se va supune și nu se va lăsa stampilat pe brațul drept și frunte (ca să nu se mai poată  face semnul Sfintei Crucii).

                                   

                                                         Prof. Vasile Găurean

 

       

 

 

Comentarii

09/12/24 10:11
Marius Nicolae Pop

Foarte bine scris, domnule profesor! Pe intelesul tuturor! De astfel de formatori de opinie are nevoie acest neam care s -a indepartat de carte si s-a apropiat de manele,tik-tok si de alte prostii! Cu respect,domnule profesor !-dr.MNPop

09/12/24 18:38
Rus Augustin

STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Vremea când ... „Vox populi, vox dei”, a trecut demult. Putem noi, „plebea” să votăm pe cine vrem, pentru că „zarurile au fost aruncate” cu ceva timp înainte de alegeri, se știau multe dar se spuneau puține, fapt ce a dus la situația actuală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5