Profesorul Petre Anghel, la 71 ani

Născut la 25 martie (Buna Vestire) 1944 în satul Pociovaliştea, oraşul Novaci, judeţul Gorj, fiind al treilea băiat într-o familie săracă.
A urmat clasele elementare în satul Pociovaliştea, liceul în Novaci şi Facultatea de Matematică la Universitatea din Bucureşti.
De mic, s-a afirmat prin ambiţie, muncă, cinste. A început să rezolve probleme din Gazeta Matematică şi să participe la concursuri de matematică şi fizică, unde a obţinut diverse premii şi menţiuni.
Ca profesor, a predat matematica 7 ani în judeţul Ilfov, după care, prin căsătorie, a sosit în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde a predat matematica timp de 41 ani, pregătind multe generaţii de elevi. Mulţi dintre foştii elevi au devenit ingineri, medici, avocaţi, economişti etc., angajaţi în ţară sau străinătate şi chiar peste ocean un fost elev a devenit profesor de informatică.
Ca educator, a fost un model demn de urmat, chiar şi după pensionare.
Timp de 17 ani a predat matematica la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, de unde, în anul 2007, s-a pensionat la limită de vârstă.
Ca pensionar, a participat la concursuri de şah, concursuri de pescuit, crosul inimii şi la concursuri pe biciclete, unde a obţinut premii şi menţiuni, iar în anul 2013 a devenit „seniorul bicicliştilor”.
Ca elev, student, profesor, pensionar a rezolvat foarte multe probleme de... matematică,. Dar şi de viaţă.
Paralel, şi-a rezolvat şi „problema” familiară alături de învăţătoarea Sultana Anghel, fiul Anghel Ciprian Adrian – informatician şi nepotul Anghel Bruno Karl, elev în clasa 0 la Nice, Franţa.
Cariera şi familia întregesc satisfacţia deplină a profesorului Petre Anghel, ajuns la 71 ani. Îi urmă din suflet să ajungă măcar octogenar.
La mulţi ani, domnule profesor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5