Proiecte prioritare ale Consiliului Județean în 2026: Campusul universitar, Centrul de radioterapie, reabilitarea Secției de Psihiatrie, proiectarea stadionului

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prezentat, în cadrul unei declarații de presă, câteva din reperele investiționale ale anului viitor. Acesta a anunțat că anul viitor vor începe lucrările la campusul universitar al UMFST G.E. Palade – Extensia Bistrița.
“Undeva în iunie vom avea finalizată lucrarea integral și cu aripa veche a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Vom termina Centrul de radioterapie, care este în lucru pe str. Alba Iulia și sper ca Guvernul să finalizeze discuțiile cu Banca Mondială și cu BEI să putem începe lucrul și la Secția de psihiatrie și la Spitalul din Beclean.
Sper să se termine contestațiile la stadion și să începem partea de proiectare a stadionului și cred că din 2027 lucrul efectiv, iar în funcție de cine va câștiga licitația, de ce resurse proprii, de ce mai reușim să punem și noi de la Consiliul Județean, nu exclud varianta să începem și în toamna anului viitor, cel târziu în 2027”, a declarat președintele Emil Radu Moldovan.
Până la finalul anului viitor, ar urma să se încheie și lucrările de reabilitare a Castelului Teleki de la Comlod.
Acestor investiții li se adaugă și proiectele de infrastructură rutieră - finalizarea DJ 154, începerea lucrărilor pe DJ 151, Dealu Habadocului etc. - dar și Master Planul de apă și canalizare, plus investițițiile în asistența socială finanțate prin PNRR.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5