Proiectul de management integrat al deşeurilor la Beclean

Recent, Consiliul Local Beclean a fost de acord cu darea în administrare către Consiliul Judeţean a sectorului de drum (3.246,6 metri pătraţi) ce permite accesul la staţia de transfer din oraş, pentru a-l amenaja şi a putea implementa în bune condiţii, conform prevederilor din acte, proiectul privind sistemul de management integrat al deşeurilor solide. Primarul Nicolae Moldovan a explicat că procedura bifată de legislativul orăşenesc nu periclitează nici într-un fel desfăşurarea de către operatorul zonal (Direcţia de Gospodărire Comunală) a activităţii de depozitare în continuare a reziduurilor menajere, în aceleaşi condiţii de până acum, până în 2016, când expiră autorizaţia de mediu pentru folosirea gropii de gunoi din Beclean. Astfel, Consiliul Judeţean are drepturi asupra respectivei zone date în gestionare doar pentru îndeplinirea obiectivului din proiectul cu deşeurile, fără alte activităţi conexe, în caz contrar Consiliul Local rezervându-şi varianta de a i le retrage. În fapt, aleşii locali s-au asigurat că pe durata derulării iniţiativei judeţene nu vor rămâne fără loc unde să arunce deşeurile de la populaţie.

Comentarii

06/06/11 14:37
Mocodean N

Mă întreb când se va demara marele proiect privind utilităţile noului cartier al oraşului.
„RĂSUNETULE”, dacă veţi citi ce aţi scris în urmă cu câţiva ani, anterior ultimele alegeri, promisiunile electorale ale primarului, constau şi în asigurarea utilităţilor în noul cartier, …. faceţi demersuri, vedeţi câte imobile se bucură de electricitate, gaz, apă, canalizare, imobile finalizate de ani buni, doar nu degeaba plătesc cetăţenii concesiunea şi rate la bănci.
Probabil ziarele câştigă bani buni, ridicând pe cineva în slăvi, dar nu uitaţi şi de cei care-şi pierd timpul lecturând cele publicate de dvs.
Abia aştept să văd pe primele pagini ale ziarului RĂSUNETUL - „CARTIERUL REZIDENŢIAL AL ORAŞULUI BECLEAN, ARE ELECTRICITATE ŞI TOATE CELE NECESARE UNUI TRAI DECENT”, indiferent pe cine veţi ridica în slăvi pentru acest merit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5