Prostul este un blestem sau o necesitate?!

Există o mare cantitate de prostie şi de proşti în lume, în ţara noastră şi peste tot. Este acest fenomen o necesitate obiectivă, istorică, fără de care viaţa cotidiană nu poate înainta? Este un blestem sau o consolare?
Prostul este totdeauna atoateştiutor şi foarte sigur pe el, de aceea, în general, el este un om fericit. Nu se îndoieşte niciodată de el însuşi, este mulţumit, are câteva idei fixe şi un vocabular standardizat. Până la urmă el, prostul, ştie că altul este prost. Un animal nu poate fi prost pentru că nu are raţiune. Prostia este capacitatea prostului de a se sustrage uimirii. Prostul fudul nu are niciodată dileme, este semidoct şi are o idee vagă despre orice însă mereu el acţionează ca un subtil cunoscător, ştie orice, are competenţe în orice domeniu de activitate, principiul lui cel mai de sus este certitudinea.
În general prostul a scris mai mult decât a citit. Uitaţi-vă la unii scriitori şi jurnalişti. Tot timpul prostul doreşte foarte puternic să parvină, paradoxal, el nu face efortul să-şi depăşească condiţia reală. Sunt mulţi politicieni în această situaţie. Acest prost fudul face pe profesorul şi-şi caută discipoli, oricum el găseşte pe unii mai proşti ca el şi le devine şef spiritual şi nu numai.
Oamenii inteligenţi gândesc prea mult şi se plictisesc rapid, nu sunt consecvenţi şi perseverenţi, au multe idei şi doresc a le încerca pe toate, prostul acţionează pe ideea lui fixă. Prostului nu-i este teamă de judecata celorlalţi oameni, are tupeu, vrea cu orice preţ bani, influenţă şi parvenire.
Lucian Blaga spunea că „prsotul cel mai prost este prostul alterat de filosofie.” Aşa este, uitaţi-vă la televizor şi veţi vedea din abundenţă proşti „filosofând.” Are dreptate Napoleon, „în politică prostia nu este un handicap.” Pentru că nu este. Eu consider prostia mult mai fascinantă decât inteligenţa, pentru că inteligenţa are limite în timp ce prostia nu are limite. Când eşti sincer şi nu eşti prost, atunci eşti un om periculos. Prostul fuge mereu de anonimat.
Profesorul nostru de filosofie ne-a spus, „nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine este să mori prost.” Atunci am râs, acum nu mai râd. Omul inteligent poate să înveţe ceva şi de la un prost, prostul însă nu poate să facă la fel. Eu n-am văzut până acum un om cu un grad de inteligenţă atât de ridicat încât să-l poată convinge pe un prost că este prost. În ţara cu mulţi proşti, vânătoarea oamenilor inteligenţi este obligatorie. Un prost nu se naşte niciodată prost, el devine prost înainte de naştere. Am observat un fenomen interesant, proştii sunt cei mai buni soţi pentru soţii, soţii cel puţin cu un pic de inteligenţă. Într-o altă categorie, orice prost îşi găseşte o proastă.
Andrei Pleşu spunea undeva, „cantitatea de imbecili din lume este mai mre decât vă închipuiţi.” Tot Andrei Pleşu, „prostul îi prosteşte şi pe alţii,” iar „deşteptul are o prezenţă de spirit, prostul are o absenţă de spirit şi prin asta el este un risc pentru comunitatea în care trăieşte.”
Prostul este eternul impostor. El nu plagiază în mintea sa, el transcede ignoranţa venind din zonele înalte ale prostiei şi declară, „nu pot fi acuzat de plagiat pentru că pe vremea aia nu era interzis să nu citezi surse.”
Eu m-am controlat mereu, dacă am crezut că ştiu ceva, am controlat rapid să văd dacă nu traversez o criză de prostie. Pe prost nu l-am contrazis, el are convingeri absolute, de aceea el este un om fericit. Când văd pe cineva că ştie mult şi de toate, devin suspicios mai ales când am în faţă un om solemn care nu se joacă. Nu pot fi de acord cu oamenii inteligenţi car-şi folosesc prudent şi parţial inteligenţa lor, un om cu adevărat deştept îndrăzneşte şi riscă totul fără aroganţă.
Cineva spunea că „partidele politice sunt instrumente de tâmpire, prostia este echitabil distribuită în politica românească şi multe dintre decizii sunt luate din tâmpenie crasă. Prostia colectivă vine din faptul că fiecare român are iluzia că este mai deştept decât ceilalţi, iar de aici tendinţa mare spre megalomanie.” Toată lumea se pricepe la femei şi la fotbal. Nu este fotbalul pentru proşti, proştii sunt pentru fotbal.
Eu, ca orice om inteligent care mă consider, iertaţi-mi lipsa de modestie, am un mare avantaj, eu pot face pe prostul când am chef. Prostul nu poate face pe prostul pentru că el chiar este prost.