Punctaj privind Legea pensiilor

• Partidul Naţional Liberal a sesizat astăzi Avocatul Poporului, solicitând atacarea la Curtea Constituţională a Ordonanţei 114/2009 în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie. Articolul IV din OUG 114/2009 este de fapt o confiscare a pensiilor cetăţenilor României.

• PNL are o perspectivă de dreapta asupra măririi pensiilor. Liberalii nu văd mărirea pensiilor ca pe o povară, ci ca un drept izvorât dintr-un contract cu statul.

• PNL susţine majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, adică 826,2 lei faţă de 732,8 lei, cât este în momentul de faţă.

• Partidul Naţional Liberal rămâne consecvent principiului că statul este dator cetăţeanului şi nu invers. Între stat şi cetăţean există un contract pe care contribuabilul şi l-a respectat în zeci de ani de plată a contribuţiei. Statul este acum dator să respecte această obligaţie şi să asigure un trai decent pensionarilor.

• Orice criză economică poate fi depăşită numai prin încurajarea investiţiilor, dar şi a consumului. PNL susţine că în perioade de criză trebuie încurajat consumul.

• Guvernul Boc continuă să aibă o abordare de stăpân al bugetului de stat. E o abordare etatistă şi priveşte pensionarii ca pe nişte date statistice. O dovadă în acest sens este declaraţia cinică a ministrului PDL al Finanţelor, Sebastian Vlădescu - ,,ies din sistem pensionarii cu pensii mici”.

• Solicităm Guvernului să renunţe la această insultă la adresa unor oameni care şi-au respectat întotdeauna obligaţiile faţă de stat.

• Cerem Guvernului să renunţe la politica deliberată de sărăcire a populaţiei în beneficiul clientelei politice a PDL. Guvernul Boc preferă să dea 3,7 miliarde de euro doamnei Udrea în loc să lase bani la bugetul asigurărilor sociale.

• PNL va continua prin toate mijloacele, în Parlament, să determine Guvernul să respecte măsurile necesare scoaterii României din criza economică. Liberalii vor susţine creşterea veniturilor populaţiei şi stimularea investiţiilor profitabile.

• PNL nu va accepta decuplarea punctului de pensie de salariul mediu pe economie şi atrage atenţia că diminuarea pensiilor urmărită de Guvernul Boc prevede micşorarea cu aproximativ un milion de lei vechi pentru fiecare punct de pensie în parte.

• Noua lege a pensiilor promovată de Guvernul Boc face parte din politica de pauperizare a pensionarilor şi urmăreşte decuplarea valorii punctului de pensie de salariul mediu pe economie. În aceste condiţii, se va ajunge la diminuarea valorii punctului de pensie, în 10-15 ani, valoarea acestuia ajungând chiar sub 30% din salariul mediu pe economie.

• Partidul Naţional Liberal va constitui o echipă de lucru pentru o reformă capitală în domeniul pensiilor, în sensul că o pensie trebuie să fie bazată pe contribuţie şi acumulare, precum şi pe reforma instituţională din domeniul pensiilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5