Radu Moldovan: 3-4 parlamentari PDL poartă discuţii pentru trecerea la PSD
-
View the full image
Radu Moldovan
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că 3-4 parlamentari PDL poartă discuţii pentru trecerea la PSD.
Moldovan a susţinut că moţiunea de cenzură a social-democraţilor va fi votată de unii parlamentari PDL, speriaţi de căderea partidului în sondaje.
,,Se poartă discuţii pentru 3- 4 parlamentari. Luni, veţi afla şi numele lor. Eu îmi doresc foarte mult să reuşim, şi aici ne va fi de folos presiunea psihologică din partea sindicatelor, a alegătorilor din colegii asupra parlamentarilor din actul guvernamental de a vota această moţiune de cenzură. E foarte simplu să tai în permanenţă. Orice prost ştie să taie. Eu vă spun că sunt optimist şi vom reuşi să obţinem cele opt voturi care ne-au lipsit în 15 iunie”, a afirmat Radu Moldovan.
Întrebat dacă aceşti parlamentari PDL sunt nume sonore în partid, cunoscute publicului larg prin apariţiile la TV, deputatul PSD a refuzat să dea nume, dar a precizat că social-democraţii sunt dispuşi să discute cu absolut orice din PDL.
,,Nu sunt neapărat nume sonore. Unii dintre ei sunt între, adică au apărut pe la televizor, dar nu toată ziua. Nu vă pot să vă spun nume, dar luni, veţi afla primul nume. (…)Suntem dispuşi să discutăm cu absolut oricine din PDL pentru a susţine moţiunea de cenzură. Noi nu avem buget, nu avem fonduri la dispoziţia Guvernului, la dispoziţia primului ministru pentru a oferi resurse financiare. Singurul lucru pe care îl putem oferi este calitatea de membru de partid care este alături de marea masă a alegătorilor care trăiesc din muncă. (…) Sunt solicitări, de săptămâna viitoare veţi vedea că vor începe să apară nume. Niciodată nu am fost un susţinător al traseismului politic, dar cred că vom face acest compromis de a discuta cu parlamentari ai puterii care sunt dispuşi să susţină moţiunea de cenzură şi a le acorda calitatea de membri PSD, dacă sunt dispuşi să susţină această moţiune de cenzură, cu precizarea că aceste lucruri se vor face cu acordul organizaţiilor judeţene şi al grupurilor parlamentare”, a declarat Radu Moldovan.
Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că, în opinia sa, premierul Emil Boc, deşi susţine declarativ că nu îi este frică de moţiunea de cenzură, în realitate, acesta este extrem de îngrijorat.
,,Se apropie începutul sesiunii şi am văzut că, deşi declarativ premierul Emil Boc ne spune că nu îi este frică de moţiunea de cenzură, a convocat luni, la Palatul Parlamentului, grupurile parlamentare ale PDL pentru un vot de sprijin pentru următorii doi ani. (…) Cred că ar fi extraordinar dacă domnul Emil Boc s-ar întoarce la gâşte la Răchiţele, cred că ar fi ideal. Îi cumpăr eu o coasă, o teslă, poate se apucă de sculptat şi de pictat, sau de făcut rame. În momentul de faţă ne face mari deservicii prestaţia domnului Boc în fruntea Guvernului”, a menţionat Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Moţiunea de cenzură, prilej de speculaţii de culise
- Parlamentarii de Bistriţa-Năsăud şi...moţiunea de cenzură
- Radu Moldovan (PSD):,, PSD este deschis discuţiilor privind susţinerea moţiunii de cenzură cu colegii din Opoziţie, dar şi cu U
- Radu Moldovan (PSD): Am mari speranţe că moţiunea de cenzură va avea succes
- Peste 25.000 de semnături pentru demiterea Guvernului
Adaugă comentariu nou