Radu Moldovan: Nu îmi place ceea ce se întâmplă în PSD. Anul 2018 este despre unitate, nu despre scandaluri

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan a recunoscut astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în PSD sunt lucruri şi fapte care nu ar trebui să se întâmple. El a precizat că poate să comenteze întreaga situaţie, mai ales că „ am respectat chiar şi cutumele cu rufele pe care trebuie să le spălăm în familie, adică le-am spus ceea ce cred la ultima noastră şedinţă”, a spus Moldovan.

Liderul social-democrat a apreciat că dacă ar fi un politician abil, ar spune că nu doreşte să comenteze situaţia, însă „ eu fac parte din acei politicieni care îşi asumă şi bunele dar şi relele dintr-un partid politic”.

Radu Moldovan: „ I-am spus domnului Tudose dar şi colegilor mei din CEx că aş fi fost încântat ca la începutul Anului Centenarului să aud din partea Guvernului, a coaliţiei de guvernare, chiar a PSD, care sunt proiectele pentru acest an în care sărbătorim Centenarul, cum vom face ca evenimentele de la nivelul fiecărui judeţ să fie cuprinse într-un mare proiect naţional şi alte probleme de acest gen şi, prin care să onorăm aşa cum e normal şi frumos cei 100 de ani care se împlinesc de la Marea Unire”, a precizat Radu Moldovan.

De asemenea, Radu Moldovan a mai explicat că o altă mare problemă pe care actuala guvernare ar trebui să o rezolve este cea a restructurării statului român, deoarece: „ România, membră a Uniunii Europene, funcţionează în 2018, cu structuri organizaţionale crate în timpul regimului comunist. Avem o administraţie centrală gigant şi, care trebuie reformată fundamental pentru a deveni eficientă, profesionistă, pentru a face faţă cerinţelor Uniunii Europene. Reforma trebuie să reducă numărul de agenţii, de instituţii deconcentrate, de toate acele structuri care se spune că se autofinaţează, dar, noi ştim că nu se întâmplă acest lucru”.

Şeful social-democraţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud a mai subliniat faptul că, în ciuda tuturor predicţiilor „apocaliptice” despre inflaţie galopantă sau cutremurele din economie, consecinţe a neîncadrării în ţintele de deficit, „uite că aceste lucruri nu s-au întâmplat, că există creştere economică, că acest Guvern condus de Mihai Tudose, fiecare ministru în parte, a reuşit să implementeze într-un procent de 80, măsurile existente în programul de guvernare al PSD propus pe 2017”, a conchis Moldovan.

În ceea ce-l priveşte pe senatorul Ioan Deneş, nominalizat de PSD la funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor în locul rămas vacant în urma demisiei Doinei Pană, Radu Moldovan a spus că nu are „vreo linie directă cu preşedintele Klaus Iohannis”, cel care trebuie să semneze decretul oficial de numire la ministerul respectiv.

Fără a mai spune acest lucru, Radu Moldovan a lăsat să înţeleagă, că analiza activităţii Guvernului va avea loc la Iaşi pe data de 27 ianuarie şi că „ nu există un termen oficial până la care preşedintele statului să îşi pună semnătura pe acest gen de documente”.

Comentarii

12/01/18 14:44
Vizitator

Raducu se da mare in gara mica. Simte el ceva curent de schimbare in PSD de are curajul sa-si exprime nemultumirile la adresa conducerii . Numai ca nu-l duce mintea prea departe si acuza guvernul ca nu a facut un program cultural dedicat Centenarului Marii Uniri. Tara arde si baba se piaptana. Nu de programe culturale duce lipsa Romania. Blocajele sunt de natura economica si ele sunt generate de centralismul excesiv mostenit din perioada comunista. De aceea este nevoie stringenta de o reforma administrativa profunda.
Actuala impartire administrativ-teritoriala a Romaniei a fost facuta 1968, exact cu 50 de ani in urma de 2018, anul centenarului Marii Uniri . De aceea, unele blocaje ar putea fi rezolvate prin descentralizare si reorganizare administrativ -teritoriala. Dar, de aproape 10 ani, Guvernele Boc, Ponta si Ciolos, au vorbit de problema regionalizarii fara sa intreprinda nimic concret. A existat si propunerea unei Romanii cu mai putine sate si comune prin unificarea primariilor din zonele sarace si cu putini locuitori, astfel ca in cativa ani, sa nu mai avem comune cu mai putin de 3000 de suflete.
S-a vorbit mult si de de o reorganizare a judetelor. O varianta luata in calcul a fost aceea de desfiintarea consiiilor judetene si infiintarea unor regiuni administrative. In aceste conditii judetul nu dispare, dar devine o subunitate a regiunii. Aceasta insa presupune modificarea constitutiei. De aceea, o alta varianta ar fi comasarea judetelor in grupe de cate 2-3 astfel incat in loc de 41 de judete sa ramanem cu 15 sau 18.
Din pacate nu se face nimic si asistam neputinciosi la o stagnare cronica, intr-o Romanie care la 100 de ani de la Marea Unire din 1918, nu a fost in stare sa construiasca o autostrada care sa lege intre ele cele trei provincii istorice. Halal guvernare!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5