Liderii PSD Bistriţa-Năsăud reacţionează la demisia Doinei Pană: Radu Moldovan, Daniel Suciu şi Ioan Deneş

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan a spus că nu e o veste bună această demisie: „ Nu mă bucură deloc astfel de veşti, mai ales că Doina Pană a făcut multă treabă bună la ministerul pe care l-a condus. Dar, e vorba de probleme personale, de sănătate, iar în viaţă vin şi asemenea momente când trebuie să iei decizii grele. Repet: Nu este tomai vestea pe care o aşteptam. Doina Pană rămâne, în continuare, alături de noi, alături de cei care au votat-o în 2016. Mi-a spus de aceste probleme, ştiam de ceea ce urmează, dar nu e un lucru care să mă bucure, chiar sunt trist”, a spus Radu Moldovan.

Deputatul Daniel Suciu consideră că Doina Pană a fost unul din cei mai buni oameni din Guvernul Tudose, corectă şi apreciată la nivelul liderilor PSD şi nu numai: „ Rămânem să ne bucurăm că PSD Bistriţa-Năsăud a avut un profesionist la nivel guvernamental, dar, problemele de sănătate sunt cele care nu aşteaptă pe nimeni, nu iartă pe nimeni. Nu ne este uşor, nici nouă, nici Doinei Pană, deoarece, ştiu că mai vroia să facă încă foarte multe lucruri bune în acel minister. Sănătatea e mai importantă că orice altceva”, a punctat Daniel Suciu.

Senatorul Ioan Deneş precizează că dincolo de această decizie personală, Doina Pană rămâne un membru important al echipei PSD Bistriţa-Năsăud: „ Doina Pană este un membru important al echipei noastre parlamentare, un deputat cu experienţă guvernamentală şi care va ajuta PSD să îşi onoreze promisiunile făcute în 2016. E o pierdere pentru ministerul care l-a condus şi pentru tot ceea ce s-a făcut bine acolo”.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5