Reprezentanți bistrițeni la sesiunile Școlii de vară ALDE
Școala politică de vară organizată de Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), desfășurată recent în stațiunea Neptun, a reunit reprezentanți ai organizațiilor TLDE (Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților) și OFLDE (Organizația Femeilor Liberal Democrate), precum și membri ai grupurilor parlamentare ALDE. Din județul Bistrița-Năsăud au participat Mirela Cîrcu și Cerasela Negrușa, în calitate de reprezentante ale OFLDE Bistrița-Năsăud, și Pompei Cocean, în calitate de președinte TLDE Bistrița-Năsăud.
La eveniment au fost prezenți inclusiv copreședinții ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, dar și alți invitați speciali precum senatorul Varujan Vosganian, senatorul Daniel Barbu și fostul ministru Sorin Cîmpeanu care au dezbătut situația politică actuală a României și măsurile care trebuie luate în următoarea perioadă. În același timp, participanții au discutat despre rezultatele și concluziile alegerilor locale, respectiv pregătirea alegerilor parlamentare din acest an.
Analistul politic Bogdan Dospinescu a deschis lucrările conferinței, discutând despre potențialul ALDE, după care Daniel Kaddik, reprezentantul Fundației Friedrich Naumann, a vorbit despre contextul politic actual.
La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a pus accent pe teme economice și pe necesitatea unor măsuri care să încurajeze întoarcerea românilor din străinătate. De asemenea, a precizat că scăderea natalității reprezintă o tendință îngrijorătoare pentru România, motiv pentru care sunt necesare strategii realiste în vederea îmbunătățirii calității vieții și susținerii familiei, ca și componentă de bază a societății. Totodată, Daniel Constantin a explicat faptul că ALDE demonstrează că este un partid de calitate, prin faptul că este format din persoane de calitate. În acest sens, a indicat ca exemplu prezența multor profesori universitari, dar și a tinerilor cu studii, care pot contribui la revigorarea activității politice și aduce un plus de consistență în elaborarea și implementarea proiectelor.
Întâlnirea a fost un bun prilej pentru stabilirea priorităților ALDE pentru perioada care urmează, acestea fiind legate în special de organizarea internă a alegerilor parlamentare. Concluziile reprezentanților conducerii ALDE au fost că România are nevoie de un proiect ambițios, în care să fie incluși mulți tineri și, în general, oameni cu o viziune pe termen lung, pentru așezarea într-un făgaș adecvat de dezvoltare. Conferința politică s-a încheiat cu un moment de dezbatere în care publicul a adresat întrebări, iar reprezentanții ALDE au oferit răspunsuri și recomandări pentru probleme punctuale.
Citiţi şi:
- ALDE îşi pregătește viitoarea generație de politicieni
- Președintele Tineretului ALDE Bistrița-Năsăud, Pompei Cocean, ales vicepreședinte al organizației naționale
- Femeia din Bistrița-Năsăud – liberală și democrată
- Vezi care este prima reuşită a TLDE Bistriţa
- Peste 100 de tineri ALDE au sărbătorit românește de Lăsătul Secului
Adaugă comentariu nou