Revizuirea revizuirii

O informaţie, care părea că trece aproape neobservată, a inflamat, în cele din urmă, spiritele. Într-o primă fază se spunea cum că o comisie care s-a ocupat de revizuirea Constituţiei şi-a prezentat raportul la Cotroceni. Românii şi-au amintit că printre obiectivele stipulate de fosta alianţă “DA” la începuturile guvernării era şi cel al revizuirii Constituţiei. De atunci a curs multă apă pe Dâmboviţa şi multe, multe dispute au acaparat scena politică pentru ca cineva să se mai gândească la schimbarea legii fundamentale. N-au uitat însă cei care s-au lovit de pragul de sus. Printre ei s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu, care dealtfel, a ieşit la rampă şi-a formulat un “decalog” al revizuirilor. Actualul şef al statului şi-ar dori un Parlament unicameral, o limpede precizare a modului în care poate fi dizolvat forul legislativ al ţării, privarea parlamentarilor de orice fel de privilegii care să-i situeze deasupra legii, puteri sporite pentru preşedintele unei republici semiprezidenţiale ş.a.m.d.

Cetăţenii României aşteptau la începutul unui an, care se anunţa extrem de dificil, prezentarea unui realist program anticriză sau măcar a unei viziuni asupra bugetului în curs de elaborare. Vor veni şi acestea, li s-a dat de înţeles, dar acum arde la degete… revizuirea.

În urmă cu şase ani Constituţia României a fost revizuită pentru prima dată. Rezultatul concret al revizuirii de atunci a fost decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale. În rest, s-a mai umblat la unele formulări, cum sunt cele privind proprietatea, raportul dintre puterile statului şi s-au redefinit atribuţiile preşedintelui ţării.

Pretextul acelei revizuiri a fost armonizarea cu legislaţia europeană. După modificările făcute nu-i greu de presupus că modelul pentru care s-a optat a fost cel al Constituţiei franceze. Spre deosebire de noi, francezii însă nu-şi schimbă Constituţia la zece şi respectiv şase ani. Această bălmăjeală printre articolele şi paragrafele Constituţiei nu-i de bun augur. Sunt state, membre U.E., care au aceeaşi Constituţie de secole.

La referendumul primei Constituţii, participarea românilor a fost majoritară, dar la referendumul celei revizuite a fost catastrofală, eşec greu acoperit de cei aflaţi atunci la putere. Participarea la cel de al treilea referendum privind modificarea Constituţiei e, oarecum, previzibilă.

Dezbaterile organizate de diverse televiziuni după anunţarea “decalogului” revizuirilor au adus un zâmbet amar pe feţele participanţilor. De, ţara arde şi baba se piaptănă. Au fost şi mici excepţii însă. Au încercat unii din răsputeri să argumenteze necesitatea noilor revizuiri. Peter Ekstein, parlamentar UDMR, nici n-a amintit însă de modificări. A preferat să spună direct: “E necesară o nouă Constituţie a României”. Cu alte cuvinte, domnia sa este de părere că actuala Constituţie, cu toate revizuirile ei trecute, prezente şi viitoare, ar trebui abrogată şi România să adopte o nouă Constituţie. Într-un fel nici n-ar trebui să ne mire opinia domniei sale. Pe mine m-a uluit doar modul în care a spus-o, de parcă ar fi dat drumul unei ghilotine. Pentru unii, precum domnia sa, Constituţia de acum a României revizuită şi răsrevizuită nu va fi nicodată bună. Definirea României ca stat naţional, unitar, independent şi indivizibil precum şi precizarea că limba de stat este româna, prevederi nerevizuibile, stau multora în gât. Insistenţa cu care UDMR cerea să facă parte dintr-un triunghi al actualei guvernări nu e străină de cele două prevederi constituţionale.

UDMR se afla la guvernare din 1996 şi dorea să-şi perpetueze acest statut. Parlamentarii acestei aşa-zisei uniuni culturale au refuzat cu indignare propunerea de a li se acorda câteva posturi de secretar de stat. Ei voiau să fie semnatarii unui protocol în toată regula. Doreau să probeze indubitabil “de facto” că România e departe de a fi stat naţional atâta timp cât se sprijină în guvernare pe un anumit segment al populaţiei. Recunoaşterea “de jure” ar fi venit de la sine din partea forurilor europene.