Revoluţionarii! O gaură neagră de milioane!

În România totul se deformează, orice eveniment important care ar trebui, în mod normal, tratat şi apreciat ca atare, în secunda doi este transformat într-o afacere, profit bazat pe nemuncă. Ex. tinerii sportivi care au câştigat medalii în concursurile internaţionale, mondiale, olimpiade etc., au fost apreciaţi prin acordarea de premii substanţiale în bani, s-a hotărât, de asemenea, acordarea unor pensii viagere, mai ales pentru gimnastele noastre dragi, numai că acest gest s-a transformat în obligativitate din partea statului. Tinerii fac sport de performanţă pentru acele pensii, după care nu mai fac absolut nimic pentru societate, devin în mare parte tineri pensionari, ceea ce mi se pare un gest umilitor din partea lor. Înţeleg să primească acea pensie sportivii care într-adevăr sunt în situaţie deosebită, care din motive de sănătate sau alte cauze nu-şi pot câştiga existenţa printr-o muncă onorabilă să beneficieze de acea pensie şi nu cei buni de muncă, sănătoşi, dar PUTUROŞI!

Revoluţionarii sunt în aceeaşi situaţie. S-au înmulţit peste măsură, care timp de 20 de ani au primit adevărate salarii neimpozabile, spaţii comerciale, afaceri fără plata de taxe etc. Adevăraţii Revoluţionari au fost în Timişoara şi în Bucureşti, în restul ţării foarte puţini, deoarece nu s-au remarcat prin cucerirea cu adevărat a libertăţii, deoarece nu li s-a pus rezistenţă din partea autorităţilor PCR-işti, aşa că nu se pot numi decât manifestanţi şi atât. Revoluţionari şi EROI ai Revoluţiei Române sunt cei care au fost bătuţi, împuşcaţi, schilodiţi, arestaţi, puţini la număr, care îşi merită titlul şi statul trebuie să le fie recunoscător prin sume pentru urmaşii celor ucişi până aceştia termină studiile şi au un loc de muncă, cei schilodiţi pe viaţă şi atât. Ceilalţi, este o RUŞINE, din partea lor să ceară în continuare bani, şi nu puţini, fără să facă nimic pentru societate. Comportându-se ca nişte HANDICAPAŢI, deşi sunt sănătoşi, sunt o ruşine făcând o afacere dintr-un gest onorabil. Sun pentru ca aceştia să nu mai primească niciun ban din partea statului. Şi se vede treaba că profitorii revoluţiei sunt revoluţionarii, politicienii şi şmecherii – noi, cei mulţi, tot săraci!

Vasco TSS

Comentarii

18/12/11 12:57
CRISTINA-LAURA M.

Buna ziua. Foarte bine punctat. Astept cu interes urmatoarele publicatii. Cu respect.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5