Ioan Cioba: în 2015 să fim sănătoși, să ne păstrăm tineretea spiritului
Sunt ultimele clipe ale lui 2014. Ca în fiecare an, îmi ofer câteva minute doar mie, pentru exercițiul pe care, într-un fel sau altul, îl facem toți la schimbul străjilor temporale. Caut repede acele întâmplări pentru care, cu recunoștință și dragoste, să aduc mulțumire. Oricât de sumar, oricât de sărac, bilanțul personal face parte din recuzita momentului.
Așadar, ce mi-a adus 2014? Continua risipire în zilnicăreli a făcut ca, și în acest an, îndeletnicirile de suflet să fie sporadice și lipsite de forța pe care mi-am dorit-o. Totuși, au existat câteva momente deosebite: lansarea lui Ioan din Satul Păgânilor la Bistrița, la Casa Cărții. Apoi, la Cluj, la Uniunea Scriitorilor. Scriitori, prieteni, prezentări, emoții, felicitări, promisiuni, proiecte..., după care cronici și semnalări în reviste. Bucurie mi-a adus și premiul de la Festivalul național de poezie George Coșbuc. În decembrie a apărut albumul Stâlpi împușcați. Un sfert de veac cu Martirii Revoluției din Decembrie 1989 la Cluj Napoca. Un proiect drag, dus până la capăt împreună cu Radu Feldiorean, ca și celelalte. Pentru toate sunt recunoscător. Anul se incheie și nu vreau ca firea nătângă să-mi înghețe cuvintele de mulțumire în hamurile iernii.
Dorințe în prag de an nou? Nimic personal, nimic concret. Doar ceea ce vă doresc tuturor: în 2015 să fim sănătoși, să ne păstrăm tineretea spiritului. Și să iubim, să nu uităm niciodată cuvintele Apostolului Pavel: Și acum acestea trei rămân: credința, speranța și dragostea. Dar cea mai mare dintre acestea este dragostea. La multi ani tuturor!
Citiţi şi:
- Alexandru Petria: Să mai vorbim, sănătoşi, la 10.000 de numere!
- Deputat Ionuţ Simionca: Să fiți sănătoși, iar lumina de Paște să vă dea încredere
- Protopopul Ioan-Vasile FRIŞAN: Fie ca Anul Nou să vă găsească sănătoşi, să vă umple inimile de pace sufletească, bunătate, înţelegere şi iertare
- Ioan Cioba: Vă doresc reușită deplină în consolidarea poziţiei privilegiate pe care publicația a dobândit-o deja
- Daniel Suciu: Să ne creștem copiii sănătoși, să facem cât de bine putem celorlalți și să avem încredere în noi
Adaugă comentariu nou