Runcanii au monografie și bibliotecă
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
Științifică și poetică în același timp, după stilurile îmbinate de oameni cărora Runcul nu le-a fost niciodată străin - ca să parafrazăm simțămintele exprimate de către Mircea Prahase, unul dintre cei trei coordonatori (alături de Vasile Lechințan și Adrian Onofreiu), toți onorați în context cu cetățenia locurilor – monografia satului, a comunei care numără, din 1547, peste 450 de ani de atestare documentară, a creat, duminică, prilej de mare sărbătoare susținută la Căminul Cultural.
“Fabricat în Runcu Salvei” a văzut lumina tiparului la Editura “Eikon” din Cluj-Napoca, grație implicării directorului George Vasile Dâncu, fiul al locului, cel considerat, alături de realizatori și colaboratori, autorul de fapt al întâmplării scriitoricești ivite, dacă e să o înțelegem subiectiv, particular, dintr-un imbold omagial pentru părintele care nu mai e, dacă e să o luăm general, din spiritul unor oameni aparte (runcanii), ca un triumf al ideilor capabile să mobilizeze reacții la scurt timp după publicare: “Icoană a sufletului nostru comun”, după Vasile Lechințan; capabilă să facă, în lumea cărților, carieră, în viziunea directorului Bibliotecii Județene din Baia Mare, Teodor Ardelean); nu perfectă, pentru că asta “nu se poate” atâta timp cât “și Sfânta Scriptură e cusută cu ață albă pe ici, pe colo”, dar adevărată - în opinia poetului locurilor și al țării, Vasile Dâncu; o monografie, “cea mai frumoasă dintre toate”, cum n-a văzut (nici) Parisul, plină de istorie, de oameni merituoși prin aceea că au rămas, nu că au plecat, o apariție editorială care ne învață că lucrurile nici nu încep, nici nu se termină cu noi, “că n-am pus noi coada la prună”, “că putem muri liniștiți că vor veni alții după noi”, că acesta poate fi începutul aducerii iubirii și cimentului între oameni, al spiritului solidar și de colaborare între toți runcanii - a apreciat și a recomandat cu ochii ațintiți spre cei aflați acum la cârma administrativă a destinelor comunei sociologul Vasile Sebastian Dâncu, cel care a contribuit cu o cercetare de specialitate chiar în acest sat, al sufletului său, descoperit acum viu, capabil să-și închipuie viitorul, optimist, “mai sănătos la cap, la minte și la suflet decât România”; cartea – într-o viziune metaforică, o pajiște care iese din asfaltul, că tot s-a ridicat recent comuna din noroaie, ca să ne vorbească despre iarba de acasă, adică despre viață – una în care părintele Ioan Pintea, director al Bilbliotecii Județene Bistrița-Năsăud, se regăsește cel mai bine, cu toată copilăria și tinerețea, cu viața comunității ce răzbate dincolo de date, cronologie, istorie, cu moștenirea spirituală pe care Runcul i-a lăsat-o ca să poată ieși în lume, cu toate visele construite pe aceste dealuri ca să se împlinească “echilibrat și creștinește” mai târziu.
Cu depărtarea celui care știe, după patruzeci de ani de pictură, că pentru a descrie, pentru a vedea cât mai bine, dinăuntru, un lucru trebuie să te detașezi de el, Marcel Lupșe s-a implicat în realizarea tabloului de pe copertă, căutând un loc de unde să surprindă specificitatea locului și al oamenilor lui. A primit, în schimb, premiul pentru spirit, valori, cultură, pentru promovarea satului românesc, al treilea în cronologia ofertelor anuale formulate de către Editura “Eikon”, Primăria Runcu Salvei și “Miron Construct” și atribuite câte unui artist angajat dezideratelor amintite.
Monografia este însoțită de un CD cu imagini din Runcu Salvei și cântece interpretate de ceterașul runcan Dumitru Cilica.
Urmează “Scrierile dascălului Pavelea”, a anunțat editorul George Vasile Dâncu, cu precizarea că va accepta titlul de cetățean de onoare al comunei atunci când va ajunge la titlul cu numărul o sută despre Runc.
Spectacolul tradițional a fost creat de artista Lenuța Purja, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Ansamblul folcloric ”Roata de la Runc”.
Toți, în slujba culturii
Președintele Consiliului Județeran, Emil Radu Moldovan, și deputatul Ioan Oltean, cei care au sprijinit mai mult sau mai puțin demersurile din comună, oameni cu diferite apartenețe politice și instituționale, toți s-au pus duminică în slujba culturii, participând la momentele festive ocazionate de evenimentul cu dublă semnificație: lansarea monografiei Runcului Salvei și deschiderea bibliotecii comunale.
Unii au și cuvântat pe teme politico-administrative, pe lângă felicitările și aprecierile adresate în unanimitate oamenilor vrednici să scoată la lumină istoria locurilor, să le facă cinste și să duca faima acestora în lume (sociologul Vasile Sebastian Dâncu, preotul Ioan Pintea, poetul Vasile Dâncu, profesorul Ionel Tompa, colonelul Gheorghe Pop, editorul George Dâncu etc.). Gazde le-au fost directorul Editurii “Eikon” din Cluj-Napoca, George Vasile Dâncu, și primarul Anchidim Pavelea. Edilul, “unul dintre cei mai buni din acest județ”, “care a făcut în opt ani mai mult ca alții în 23” (grădiniță, primărie, asfalt, adică un anumit grad de civilizație) - cum l-a descris șeful de partid, Ioan Oltean – împlinește luni 50 de ani de existență. Cadoul l-a primit de la pictorul Marcel Lupșe: tabloul Runcului, cel redat pe coperta monografiei întitulate “Fabricat în Runcu Salvei”. Pe de altă parte, ajutorul primit, în timp, de la Gheorghe Marinescu, de la primarul Gheorghe Onul din Salva, cel care a organizat un referendum unde sălăuanii au făcut cvorum și au fost de acord ca runcanii să aibă comună, și până la ultima semnătură dată în acest sens de Octav Cozmâncă, toate au fost remarcate, cu mulțumirile de rigoare, de fostul ministru (sociologul) Vasile Sebastian Dâncu, mai ales că sunt “oameni care nu mai au nevoie de voturi”.
“Cititți!” “Citiți!” și iar “Cititți!”
Pentru că acolo unde este carte, există înțelepciune și cunoaștere, preotul Ioan Pintea a lansat îndemnul la lectură cu prilejul inaugurării bibliotecii comunale. Conținând 10.000 de volume, aceasta a fost realizată cu sprijinul instituțiilor de profil din Maramureș și Bistrița-Năsăud, fapt pentru care directorii acestora, Teodor Ardelean din Baia Mare, respectiv Ioan Pintea au fost cinstitți cu diplome de excelență înmânate de organizatori. Evenimentul a fost, din punctul de vedere al poetului Vasile Dâncu, cel mai important aspect al investițiilor din comună, nu de alta, dar “Decât cu prostul la câștig, mai bine cu deșteptul la pagubă”.
Adaugă comentariu nou