Călători prin Europa, fără viză Schengen
Salba de cascade de la Callosa d'En Sarria (17)
Lun, 11/11/2024 - 11:18
Pentru cei care încă nu au aflat cum se poate ajunge de la Alicante la salba de cascade de la Calossa d'En Sarria, una din locaţiile naturale cele mai atrăgătoare din sudul Spaniei pot să-i ajut cu informaţiile din acest episod, precizând că în această locaţie se poate ajunge luând cu propriul autoturism unul din drumurile paralele ce duc într-acolo, unul DN 332 iar al doilea E 15, pe care îl parcurgi în mai puţin de jumătate de oră, cu precizarea suplimentară ca ajunşi în localitatea Lalfas del Pi, să virezi de îndată la stânga, altfel te poţi trezi în comunitatea Valensiana, acolo unde recent vremea meteorologică a făcut ravagii, provocând sute de morţi şi dispăruţi, respectiv pagube materiale nemaiîntâlnite vreodată. Pe ultima treime a acestui traseu turiştii care doresc să calce cu picioarele în raiul visat numai cu propriile lor minţi, vor recepta un relief de tipul deal - munte, cu versanţi abrupţi, garnisiţi de roci vulcanice parcă recent răcite din erupţii, o vegetaţie specifică, cu arbori şi arbuşti de zona subtropicală. Chiar de la intrarea în zona construibilă a orăşelului, pe turişti îi aşteaptă, totuşi, o primă provocare, de fapt că şi în alte părţi ale Europei, găsirea unui loc de parcare. Noroc că apar de îndată, ca şi din neant, băieţii - buni la toate, cum am mai întâlnit şi întâlnim şi prin părţile noastre şi care îţi gesticulează cu braţul, chiar şi cu palma precum balerinele, să înaintezi mai uşor cu maşina, el alergând repejor în faţă şi oprindu-se exact într-un loc unde apare un spaţiu de parcare rezervat tocmai ţie. Bineînţeles, contra cost. După ce te asiguri că totul este în regulă, intri în zonă comercială, pentru a lua masa, a-ţi cumpăra suveniruri specifice zonei, dar mai ales a-ţi plăti şederea în valea cascadelor, respectiv şi un bilet de acces pentru minimum două ore. Localnicii îi zic la această zonă Fuentes del Algar, în traducere liberă însemnând fântânile - izvoarele din peştera Algar. După ce ai intrat şi în zona administrativă, plăteşti taxa pe minimum două ore, apoi primeşti o brăţară de purtat la mână, pentru a nu fenta cu depăşirea timpului pentru care ai plătit. Mai eşti informat despre obligativitatea purtării costumelor de baie, precum şi a papucilor de ... apa de tipul SUBEN fabricaţi dintr-un material asemănător cauciucului şi care te feresc de posibilele accidentari păşind pe cărările de acces sau scăldându-te în apele stătătoare de după cascade. Aşadar, echipaţi corespunzător în costume de baie aduse de acasă şi încălţaţi la faţa locului, urmezi cărarea ce urca spre peşteră, în şir indian. E destul de caraghios să vezi în afara spaţiului marin femei în costume de baie abia vizibile iar bărbaţii în chiloţi tip Dinamo Tbilisi, apoi urcăm pe cărarea mai recent amenajata. În prima parte a deplasării mergem pe malul stâng al văii, apoi trecem pe celălalt mal, lăsând în dreapta noastră cascade cu înălţimi de toate dimensiunile, verdeaţa luxuriantă şi înflorita în tot timpul anului. Pe tot acest spaţiu, numeroşii vizitatori îşi găsesc preocupări de toate felurile, fac fotografii, filmează, se bălăcesc în apele de la baza cascadelor, unele de la genunchiul broaştei, altele cu adâncime de peste un metru, alţii sar de pe stâncile cascadelor în apă adâncă. Cei mai curajoşi străpung pânză de apă aflată în cădere şi se opresc la stâncile din spatele cascadei, acolo unde este o umiditate sporită, o temperatură răcoroasă, alţii stau cu corpul sub jetul de apă, ca şi cum şi-ar face un masaj natural. Cu toţii se simt bine, râd, sunt veseli de parcă au ajuns în rai. Şi asta într-un spaţiu de apă izvorâtă din peşteră, cu un curs zgomotos, parcă ghidat de leandri înfloriţi în toate culorile. Întâmplarea face că în adunătura de mulţimi de pretutindeni se aud şi vorbe româneşti, hohote de râs şi ţipete în grup, bărbaţi şi femei care se amuzau mult nu numai de peisaj, dar şi de modul cum arătau ei în costumele de baie aduse de acasă, care nu lăsau prea mult loc imaginaţiei.
În sfârşit ajungem şi noi în punctul terminus al zonei de cascade, trecem pe celălalt mal, după care urmează calea întoarsă. Lume multă, poate mii, ca şi cum era prin anii '50 pe la noi la Maglavit. La coborâre, peisajul era şi mai majestuos. E bine de precizat că apa din cascade nu era una curată, cristalină, ci de culoarea leşiei, întrucât înainte de a ţâşni din izvorul peşterii trecea printr-un strat de argila. Toate acestea nu deranjau pe nimeni. Aproape de baza versantului cu cascade peisajul părea şi mai fascinant, cu vegetaţie tropicală, înflorita în toate culorile, un zgomot al apei în cascade de parcă ar fi o orchestră, iar mulţimile de oameni fericite de parcă ar fi într-un rai recent descoperit. Şi uite aşa, cele două ore parcă s-ar fi evaporat în câteva minute, aşa că ne-am dezechipat, ne-am echipat de drumul către casa noastră. Ne oprim însă şi pe plaja staţiunii de la Marea Mediterană La Vila Joiosa, încă vreo două ore, la o baie de apă mult mai caldă decât cea de la Fuentes del Algar. Între timp cinăm la un restaurant cu profil indian, după care luăm drumul spre Aspe, unde ajungem la 21,30. Pentru că şi mâine mai este o zi, cea de-a 25-a de şedere în Spania, de duminică 04.08.2024.
Vasile Tabără
Senior editor
(Va urma
Citiţi şi:
- Mihaela Ivan: În adâncuri, sub pământul pe care se ridică Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud, se află o Planetă, Planeta Tăușoare!
- Prăbușire în Peștera Izvorul Tăușoarelor
- Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz-Băi, vine cu o idee inedită pentru Valea Cascadelor. Se aşteaptă înscrieri. Cea mai frumoasă lucrare, premiată cu 500 euro!
- La cascada Snoqualmie,Washington
- Familia de dulgheri Arman, alături de iniţiativa primarului Traian Ogâgău în amenajarea foişoarelor pe Valea Cormăii
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 19:54
Bărbat lovit de tren la Bistriţa Lun, 16:46
Bistriţeancă accidentată de o maşină Lun, 10:52
HUAWEI WATCH D2 – Recenzie Completă Lun, 09:29
Medalie de bronz la Balkan Cup Taekwondo WT! Cultura
Comentarii
Paul -
Dum, 16:43
La mulți ani România! In loc de comentariu, mai bine versurile melodiei "Românie, Mândru Plai"...
Radu -
Vin, 16:20
Renumărarea voturilor este o nouă mânărie pusă la cale de PSD. Rezultatul primului tur al...
Ionela Palmeta -
Vin, 10:53
La mulți ani Bibet 🤩
Ioana -
Vin, 10:19
Felicitari, Doru!!!
Cacior Liviu -
Vin, 06:02
Există o secție foarte buna și te vindecă urgent de boala de a te crede sfânt.
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate, bucurii şi împliniri, dlui VASILE NAGY, inspector principal în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-...
Multă sănătate, bucurii şi împliniri personale, însoțite de reallizări profesionale și proiecte în folosul comunității, îi dorim, în zi de naştere,...
Cu ocazia zilei de naştere, îi urăm multă sănătate, bucurii, energie, împliniri personale și realizări profesionale MĂDĂLINEI-MONICA STRUŢ,...
Adaugă comentariu nou