Sancțiuni de peste 110.000 de lei, aplicate de jandarmii bistriţeni în octombrie

În luna octombrie a.c., Jandarmeria Bistrița-Năsăud a fost prezentă pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor în 975 de misiuni, din care 767 de misiuni au fost cele de menținere a ordinii publice. Dintre acestea, 320 au fost executate în sprijinul efectivelor de poliție care acționează la nivelul județului Bistrița-Năsăud 78 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice premergător și pe timpul alegerilor (turul II din localitatea Rebra), la diferite acțiuni religioase, promoționale dar și altele.
De asemenea, jandarmii bistrițeni au pus în aplicare, conform dispozițiilor legale, 41 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane. Pe timpul misiunilor, în luna octombrie a.c. au fost constatate 30 de infracțiuni, atât pe timpul misiunilor executate independent cât și în patrule mixte, fiind identificați 28 de autori care au fost predați organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.
Totodată, în luna octombrie 2020, pe timpul misiunilor, jandarmii au aplicat 924 de sancțiuni contravenționale, constând în 239 de amenzi în valoare totală de peste 112.900 lei și 685 de avertismente scrise.
Pe linia misiunilor de pază și protecție instituțională, în luna octombrie a.c. a fost asigurată paza obiectivelor din aria de competență și au fost executate misiuni de pază a transporturilor de bunuri și valori sau produse cu caracter special.
În perioada de referință jandarmii au verificat și modul de respectare a măsurilor de protecție individuală, respectiv cele de distanțare fizică pe perioada stării de alertă. Totodată, jandarmii bistrițeni continuă și acțiunile de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2. De asemenea, cetățenilor care nu respectau măsurile de protecție individuală le-a fost explicat modul corect de purtare a măștii de protecție și implicațiile pe care le are purtarea incorectă a acesteia dar și importanța respectării distanțării sociale în această perioadă.
Vă recomandăm să evitați în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii sau cu membrii familiei cu care nu locuiți în aceeași gospodărie, pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.
Respectați regulile de bază! Purtați corect masca de protecție, respectați cu strictețe igiena mâinilor și păstrați distanța de minim 1,5 m față de celelalte persoane. Apelați imediat medicul de familie pentru îndrumare, dacă apar simptome de boală sau apelați 112 în cazul unor simptome severe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5