Şapte voinici din Crainimăt, cercetaţi pentru furtul unei tone de fier vechi

Şapte persoane au fost surprinse în timp ce sustrăgeau fier vechi în Bistriţ, întreaga cantitate de peste 1000 kg fier fiind recuperată şi restituită proprietarului de către polițişti, precizează subinspectorul Antoneal Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistriţa au fost sesizaţi că mai multe persoane sustrag fier vechi din curtea unei societăți comerciale din Bistriţa. “La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie, care i-a identificat pe Adrian M. de 28 ani, Daniel M. de 31 ani, Ciprian M. de 25 ani, Dionisie B. de 46 ani, Sorin B. de 21 ani, Jeno B. de 18 ani şi Adrian C. de 29 ani, toţi din localitatea Crainimăt. Asupra acestora a fost găsită cantitatea de 720 kg şină cale ferată, 260 kg ţeavă de diferite dimensiuni şi 30 kg de fier vechi”, menţionează subinspectorul Antonela Gorgan.

Valoarea prejudiciului creat de cei şapte voinici este de aproximativ 800 de lei, fiind recuperat în totalitate şi restituit proprietarului. Tinerii din Crainimăt sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii de furt calificat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5