Sărbătoare la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean
Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean a organizat, de ziua Europei, cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a programului eTwinning în România, prima ediție a Simpozionului și concursului „eTwinning – creativity and innovation”, având ca parteneri: Institutul de Științe ale Educației – Centrul Național eTwinning România, Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Europe Direct Bistrița și Primăria Orașului Beclean. Aceasta este cea de-a șasea activitate din cadrul proiectului „Ia atitudine!”, inclus în C.A.E.R.I. 2017, la pagina 62, nr. 1334, Domeniul Științific, dar și în Oferta de formare continuă, proiecte și activități a Casei Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud pentru anul școlar 2016-2017, la capitolul II, Activități Metodico-Științifice și Culturale, pagina 91.
eTwinning este o acțiune a Comisiei Europene, parte a Programului Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport. Lansată în 2005, cu scopul inițial de a facilita parteneriatele între instituțiile de învățământ preuniversitar din Europa, și-a extins apoi finalitățile, platforma eTwinning.net devenind o comunitate a școlilor din Europa, reunind peste 465984 de cadre didactice din peste 178631 de școli. În România, acțiunea eTwinning este implementată din octombrie 2007 și este coordonată de Institutul de Științe ale Educației.
Acțiunea se adresează tuturor școlilor din învățământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de școli și inspectorilor școlari.
Platforma https://www.etwinning.net/ro/pub/index.htm oferă:instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul de învăţare;apropierea de celelalte ţări participante şi mai buna cunoaştere a acestora;implicarea în activităţi curriculare comune;participarea profesorilor la o reţea europeană şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin colaborarea în proiecte internaţionale şi prin participarea la seminarii internaţionale de formare/ schimburi de experienţă;un cadru atractiv de învăţare pentru elevi şi pentru profesori;recunoaşterea oficială şi o mai mare vizibilitate a activităţii participanţilor la nivel naţional şi european;premii anuale şi certificate naţionale şi europene de calitate pentru cele mai bune proiecte.
Obiectivele simpozionului:
- familiarizarea participanților cu utilizarea instrumentelor eTwinning: portal eTwinning, eTwinning Live, Grupuri eTwinning, Twinspace;
- facilitarea inițierii de parteneriate și utilizării platformei eTwinning de către profesorii participanți;
- prezentarea, în cadrul simpozionului, a unor proiecte de succes, care au demonstrat creativitate și care pot fi multiplicate;
- prezentarea, în cadrul atelierului practic, a noilor campanii eTwinning și explorarea modalităților de implicare a școlilor participante în campaniile respective.
Agenda activității din 9 mai a inclus următoarele:
9.00 – 9.30
|
Înregistrarea participanților |
9.30 – 10.00 |
Deschiderea festivă (plen) – Cantina Colegiului Național „Petru Rareș” Cuvânt de bun venit Prof. Tabără Camelia, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud |
10.00 - 11.20 |
Concursul „Europa mea”, organizat de Centrul Europe Direct Bistrița – Cantina Colegiului Național „Petru Rareș” Consilier Iulia Szekeres, Centrul Europe Direct Bistrița Manager executiv Ovidiu Puiu, Centrul Europe Direct Bistrița |
11.20 - 11.35 |
Flashmob - elevii de la Clubul Copiilor Beclean, îndrumați de prof. Poenar Reghina |
11.20 - 11.35 |
Pauză de cafea |
11.35 – 12.00 |
Festivitatea de premiere Concursul „Europa mea” |
12.00-12.30 |
Cuvânt de bun venit din partea conducerii Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean – Sala festivă a Colegiului Național „Petru Rareș” Director, prof. Nicula Mircea Cristian Oportunități de dezvoltare profesională prin eTwinning/Erasmus+ Director Ioan Ioja, Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud Creativitate și inovație prin proiecte europene Inspector Hudrea Daniela, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud |
12.30-13.30 |
Sesiune în plen - Sala festivă a Colegiului Național „Petru Rareș” Modele de bună practică în derularea de proiecte eTwinning/Erasmus+ (prezentarea lucrărilor științifice/pe secțiuni) |
13.30-13.45 |
Rezultatele concursului „eTwinning – creativity and innovation” |
13.45-14.00 |
Pauză de cafea |
14.00-15.00 |
Atelier practic - sesiune în plen - Sala festivă a Colegiului Național „Petru Rareș” Prof. Cîmpean Marika Emese, ambasador eTwinning „Portalul eTwinning și eTwinning Live”; „Move2Learn, Learn2Move”; „Școală eTwinning” |
15.00-16.30 |
Atelier practic – Laboratorul de informatică - Prof. Cîmpean Marika Emese Lucru în grupuri, pe arii de interese:
|
16.30-16.45 |
Pauză de cafea |
16.45-17.00 |
Evaluarea simpozionului Concluzii și închiderea evenimentului |
Concursul de povestiri digitale „Europa mea”, organizat de Centrul Europe Direct Bistrița s-a bucurat de prezența a 12 echipaje din județ, care au împărtășit din experiența lor în cadrul proiectelor eTwinning/Erasmus+.
La Simpozionul și concursul „eTwinning – creativity and innovation” au participat elevi și profesori din județele: Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, dar și din Grecia, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria. Cele trei secțiuni de concurs destinate elevilor au fost cu participare indirectă, iar la partea de simpozion, profesorii au putut opta pentru participare directă/indirectă la secțiunile IV și V. Materialele din cadrul acestor secțiuni subliniază diversitatea proiectelor în care sunt implicați dascălii europeni, dar și munca în echipe transnaționale, cu scopul de a dezvolta competențe elevilor.
Atelierul practic a presupus prezența directă a cadrelor didactice la activități. Ne-am bucurat să putem prezenta noutățile în materie de proiecte și activități propuse de eTwinning pentru perioada imediat următoare: proiectul INDUCAS (ce are ca grup țintă profesori debutanți și din România); „Move2Learn, Learn2Move”; școală eTwinning și, desigur, activități practice, legate de utilizarea platformei eTwinning Live.
Toate materialele înscrise în concurs, prezentările pentru simpozion, precum și rezultatele concursului sunt postate pe pagina proiectului: http://proiectuleducationaliaatitudine.blogspot.ro/p/6-etwinning-creativity-and-innovation.html, pentru că ne dorim ca această activitate să fie o oportunitate de învățare pentru cât mai multe școli, pentru că vrem să evidențiem exemplele de bună practică în derularea de proiecte europene.
Creativitate, inovație, valori europene – acesta este mesajul promovat de Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean la aniversarea celor 10 ani de eTwinning.
Citiţi şi:
- „Made for Europe. Made for Erasmus+”, conferinţă la IŞJ Bistriţa-Năsăud
- Eveniment marca Erasmus – Etwinning, la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud
- Erasmus News- Colegiul Național Petru Rareș Beclean
- Elevi şi profesori din Spania, Croaţia, Italia şi Turcia au descoperit Becleanul printr-un proiect ERASMUS
- Elevii şi profesorii de la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, schimburi de experienţă în Croația, Italia, Spania și Turcia
Adaugă comentariu nou