Sărbătoare la Şieuţ. În Anul Centenarului, 35 de eroi omagiaţi printr-un monument inedit

Sărbătoarea tradiţională de praznic la Şieuţ are, anul acesta, conotaţii aparte, fiind dedicată sărbătorii Centenarului Marii Uniri. După cum ne informează primarul Ioan Dedean, sâmbătă, de la ora 12.30, în centrul comunei va avea loc ceremonialul militar-religios dedicat dezvelirii Monumentului Eroilor din cele două Războaie Mondiale. Onorurile, pe ritmuri de muzică, vor fi aduse de Fanfara Militară a Garnizoanei Bistriţa. De la ora 17.00, va avea loc un spectacol artistic, pe scena Căminului Cultural Şieuţ, fiind prezente ansamblurile folclorice „Ciobănaşul” din Şieuţ şi „Măgura Şieului” din Şieu, alături de „Hora” din Ungheni şi „Florile Bucovinei” din Rădăuţi. Invitat special este artistul Călin Brăteanu.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură, Primăria şi Consiliul Local Şieuţ. Sunt aşteptaţi, în ceas de sărbătoare, acasă toţi locuitorii comunei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5