SĂRBĂTOAREA BOBOTEZII LA RUSU BÂRGĂULUI
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Mântuitorului Iisus Hristos. De Bobotează, familiile credincioşilor primesc Botezul Domnului şi Crucea, luând aghiazmă, fetele îşi visează alesul, iar bărbaţii se întrec să scoată crucea din apă.
Sărbătorile Bobotezei, în tradiţia bârgăuană, sunt însoţite de colinde, cântece, jocuri şi voie bună, care continuă iarna prin „Serbările Berii”, cunoscute din bătrâni.
Tradiţia este păstrată cu rigurozitate la Rusu Bârgăului, unde Primăria, Consiliul Local al comunei Josenii Bârgăului şi Asociaţia Culturală Bistriţeană a organizat, sâmbătă 7 ianuarie de la ora 15.00, la Căminul Cultural din localitate, la fel ca în anii trecuţi, sărbătoarea “De Bobotează la Rusu Bârgăului”, având sprijinul, nelipsit, al Centrului Judeţean pentru Cultură.
Şi-au dat concursul formaţiile folclorice locale “Flori Bârgăuane”, un valoros ansamblu, de tineri şi copii, condus de Maria Moldovan Gavri, asistaţi artistic de specialistul Ioan Simionca de la Centrul Judeţean de Cultură şi acompaniaţi de instrumentişti ai ansamblului Balada din Bistriţa, Corul tradiţional al Bisericii Ortodoxe din Rusu Bârgăului, condus de preotul Ioan Platon şi renumitul Ansamblu Folcloric “Plaiuri Someşene” din Feldru, cu un taraf bine pus la punct şi o tânără garnitură de solişti şi dansatori virtuoşi, din care nu au lipsit copii curajoşi cu talent, un adevărat care au adus un simbol al cântecelor populare şi a costumelor naţionale someşene.
Artişti populari de toate vârstele, cu toţii trăitori în raza comunei bârgăuane Josenii Bârgăului, au petrecut Boboteaza prin cântări religioase, colinde, cântece de voie bună şi satirice, cântece vechi şi dansuri, specifice folclorului bârgăuan, autentic.
Originalitatea şi autenticul pieselor prezentate s-a datorat prestaţiei deosebite, ale unor mari voci ale Corului Bisericesc, alături de tinerii membri ai ansamblului, care au preluat ca să ducă mai departe obiceiurile şi cântecele din străbuni.
Manifestarea de Bobotează de la Rusu Bârgăului a fost, pe lângă acest măreţ spectacol artistic şi un, bine ales şi potrivit, moment de sărbătorire publică a multor importanţi oameni, legaţi de satele comunei Joseni, care poartă numele Ioan, dar şi Ioana, care au primit felicitări, diplome şi cadouri, înmânate de harnicul şi gospodarul primar Tudorel Ciotmonda, alături de viceprimarul comunei, Ioan Parasca.
Se poate spune că la Rusu Bârgăului, la fel ca şi în celelalte aşezări bârgăuane, tradiţia de sărbătore a Bobotezii, păstrată din vremuri imemoriale, va dăinui în viitor.
Adaugă comentariu nou