Şase mandate de percheziții domiciliare în trei localităţi din Bistriţa-Năsăud ! Arme introduse în ţară ilegal şi folosite la braconaj

În această dimineață, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au descins la locuințele a 6 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimurile armelor și al munițiilor, cinegetic și vamal. Perchezițiile sunt desfășurate în trei localități din județul Bistrița-Năsăud și una din județul Maramureș, nunţă inspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Acțiunile se desfășoară în cadrul unui dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar persoanele vizate sunt bănuite că, în perioada 2016-2020, ar fi introdus ilegal pe teritoriul României arme și muniții letale care ulterior ar fi fost folosite la acțiuni de braconaj cinegetic.

La percheziții participă polițiști ai Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști, toți  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5