Şcolile Năsăudului, aşezate la loc de cinste de dr. Gheorghe Pleş, la sărbătoarea oraşului

Prof. Dr. Claudia Marian Feldrihan

Vineri, în Sala Festivă a Primăriei Năsăudului s-a derulat, la orele amiezii, un remarcabil eveniment cărturăresc: lansarea celui de al III-lea volum al amplei lucrări monografice, Școlile Năsăudului (1635-2015), operă a profesorului Doctor Gheorghe Pleș.
Activitatea a fost moderată de însuși Primarul Orașului Năsăud, Domnul Profesor Mircea Nicolae Romocea, care a subliniat ritmicitatea și acuratețea derulării acestui proiect monografic, asumată de autor la dorința mentorilor săi, regretații profesori și directori Octavian Ruleanu și Grigore Găzdac. Principal obiectiv s-a împletit cu dorința autorului de a finaliza o cercetare istoriografică începută cu zece ani în urmă: istoricul tuturor instituțiilor de educație din Năsăud, de-a lungul secolelor XVII-XXI.
În Prefață, Domnul Academician Prof. Univ. Dr. Emil Burzo, Președintele Filialei Cluj a Academiei Române, s-a referit nu doar la acest volum, ci la întreaga lucrare, precizând că „ …aceasta se constituie drept o frescă vie a ceea ce au însemnat Școlile din arealul Năsăudului de-a lungul anilor, cu referinţă în special la rolul jucat prin profesorii şi absolvenţii săi, la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918”.
Despre lucrarea în sine, ca și despre cariera profesională, managerială și publicistică a Dr. Gheorghe Pleș au vorbit concis, concret și în cunoștință de cauză: scriitorul și monografistul profesor Mircea Daroși, el însuși autor de mai multe cercetări asemănătoare, și colonelul Ioan Boțan, absolvent al Școlii Generale din Prislop-Liviu Rebreanu și al ȘcoliiMedii/Liceului nr, 2 două dintre cele peste 20 de unități de învățământ tratate detaliat de autor de-a lungul întregii cercetări.
Dintre participanţi, au mai opinat Steluţa Vâju, Floarea Pleş, Ana Vaida, Traian Vertic, Ioan Mititean, Vasile Măgeruşan, Romulus Berceni şi Pompei Pop.
Pe tribună, la loc de cinste erau așezate alăturat, în poziție verticală, cele trei volume, care însumează peste 1500 de pagini. Celor mai atenți dintre participanți le-a fost evidentă intenția inițială a autorului, ca lansarea a cestui volum final să se deruleze tocmai în acest an calendaristic: coloristica copertelor reproducea discret simbolistica tricolorului românesc.
În cuvântul său, Dr. Pleș a venit să întărească ideea transmisă subliminal de cartea însăși: „învățământul la Năsăud a fost secole de-a rândul un focar de instruire cognitivă temeinică și de educație națională și patriotică românească, în care numai în licee au învățat între 1863-2015, un total 12127 de elevi, dintre care 85% în liceul „George Coșbuc”. Printre aceștia s-au numărat 1040 de absolvenți ai Profilului pedagogic, alături de 2277 învățători și educatoare, ridicați din celalte 6 forme de învățământ vocațional pedagogic la cursul de zi (1837-2015) și 1338 de profesori pentru învățământul primar și preșcolar formați în Extensia Năsăud a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a U„B.B.” din Cluj-Napoca (1998-2015)”.
În finalul intervenției sale, după ce a adresat mulțumiri celor care i-au sprijinit strădania, cu nominalizările de rigoare, autorul a declarat ceea ce mulți dintre cei prezenți înțeleseseră pe deplin:
„Dedic această lucrare aniversării Centenarului Marii Adunări Populare de la Alba Iulia a tuturor românilor transilvăneni, care la 1 DECEMBRIE 1918 au consfințit constituirea statului național unitar ROMÂNIA.
Gânduri alese, de prețuire și recunoștință, se cuvin tuturor profesorilor şi absolvenţilor Școlilor Năsăudului care s-au implicat activ și hotărât în pregătirea, înfăptuirea și consolidarea MARII UNIRI de la 1918.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5